in Arhanghelii

În liceu aveam un coleg. Bine… aveam mai mulţi colegi, dar aveam unul pe care îl chema Ştirbu. Băiat bun, uneori mitoman dar săritor în majoritatea situaţiilor şi un bun mijlocaş de bandă. La momentul respectiv asta cu fotbalul conta mai mult decât exagerările lui devenite marcă înregistrată.

Tot în liceu aveam o profesoară de biologie. Genul Cruela De Vil, aproape de pensionare, mereu (dar MEREU!) încruntată, foarte aspră. O femeie dură, un profesor extrem de bun. Doamna Manta era o teroare pentru toţi filologii şi aşteptam cu nerăbdare momentul pensionării, care părea că se îndepărtează tot mai mult pe măsură ce trecea timpul.

Prin clasa a 10-a doamna Manta începuse să ne ştie şi să ne strige pe numele de familie. Şi cum striga într-o zi catalogul, trece de P, trece de R…

– Surdu!

Linişte totală… ne gândeam că o fi vreun coleg nou…

– Surdu!

Niciun răspuns. Între timp ne-a picat fisa.

– Vreţi să spuneţi „Ştirbu”, e absent, doamnă.
– Aşa, Ştirbu… deci e absent.

Trec vreo 2 săptămâni, începe ascultarea. Vorbeam noi despre muşchi, insecte, animale, sau despre ce-om fi vorbit şi profa începe să ceară răspunsuri alternative prin clasă:

– Şchiopu… tu ce zici? Care e răspunsul corect?

Eram pe jos, vă daţi seama. Uitasem să-i povestim şi colegului Ştirbu, dar s-a prins repede.

– Doamnă, ştiţi… pe mine mă cheamă Ştirbu…
– Aşa, Ştirbu, ia zi, ştii răspunsul la întrebare? (pentru prima oară, am văzut-o pe profă cum mustăcea)

După ce ne-am revenit nu i-am mai zis niciodată colegului Ştirbu pe numele lui de familie. Îl strigam în toate felurile: Şchiopu, Surdu, Ologu :)) Din fericire ţinea la glume şi nu s-a supărat. Oricum, profa nu prea i-a nimerit numele de familie nici în anii următori.

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

8 comentarii. Leave new

  • o fi fost sora profei mele de franceza din liceu. In 4 ani niciodata nu m-a nimerit. Pt ea eram doar ciubotaru, carciumaru sau cismasu. Atat :))

    Răspunde
  • Chiar ma intrebam zilele trecute cand o sa postezi povestea asta 😉

    Răspunde
  • :)))
    ce vremuri frumoase.
    poate o sa povestesti odata si cum ne luam noi dupa culoarea hainelor ei si chiuleam de la ore.

    Răspunde
  • ia povesteste tu cand mi-a furat minele din creionul mecanic pe care mi l-a cerut imprumut… si cand mi l-a dat inapoi si am realizat ca nu mai erau minele l-am intrebat ce s-a intamplat… omu a zis ca nu stie unde sunt =)))))). ERA PLIN CREIONUL DE MINE … EDHY 5 FINGERS =)))

    Răspunde
  • sau atunci cand m-a prins cum citeam din caiet cand ma asculta. si m-a intrebat: „-Ce parere ai despre tine?”. si i-am raspuns: „-Sunt un mare nesimtit!”. consecinta: „-Stai jos. Ai nota 7”. =)))))))))

    Răspunde
  • nu vreau sa ma apuc sa scriu eu amintiri din liceu. nu de alta dar ar lesina lumea de ras. totusi mai am o amintire de depanat. era o liniste totala in clasa in timpul orei doamnei Rogalsky. dansa citea despre marele Eminescu din manualul nostru de limba si literatura romana la care si-a adus contributia domnia sa. repet: liniste! nu se auzea nici musca. eu ma uitam ba pe fereastra, ba inspre usa. cand aveam privirea indreptata inspre usa ( mai exact si mai precis locul unde statea EDHYNHO STIRBU AUREL aka STIRBU EDUARD ) am vazut cum se ridica cele 2 degete ale mainii drepte ale respectivului AURAS, exact ca semnul „VOTATI”. concomitent cu aceasta miscare s-a auzit un zgomot asurzitor, mai precis o basina puturoasa a domnului in cauza. reactiile au fost ciudate ( nici nu imi mai amintesc cum au reactionat toti colegii; ci imi amintesc doar cum au reactionat doamna Rogalsky si EDHYNHO ) , mai ales reactia doamnei profesoare: „-Ce s-a intamplat?” la care AURAS a replicat: „-Ma scuzati dar m-a sfatuit doctorul sa nu tin inauntru.” PUNCT. =))))))))))))

    Răspunde
  • =))

    Răspunde
  • am aflat ca Manta s-a intors sa predea. Ce zici de asta? :>

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu