1939

Te hotărăşti să faci plimbarea de seară. Îţi pui rând pe rând cămaşa, vestonul şi sacoul, te aranjezi puţin în faţa oglinzii şi ieşi din cochetul tău studio aflat într-un block-house de pe lângă piaţa Virgiliu. O iei la pas spre calea Plevnei, pe lângă biserica Sf. Constantin iar apoi pe strada Progresului spre Cişmigiu. După ce traversezi parcul ajungi pe strada Regală, urci până la grădina Oteteleşanu, lângă Teatrul Naţional. Întâlneşti câţiva camarazi, schimbaţi politeţuri şi mergi mai departe pe Calea Victoriei.

Treci pe lângă Palatul Regal, îţi continui drumul şi admiri toate cucoanele ieşite şi ele la plimbarea de seară. Fireşte, sunt însoţite de domni, dar cele mai îndrăzneţe merg singure la braţ prin mulţimea de oameni care inundă cel mai mare bulevard al Bucureştilor.

Când ajungi la sediul Guvernului întâlneşti un amic cu relaţii înalte. Îţi zice că primul ministru organizează o serată şi trebuie să-l însoţeşti dacă tot v-aţi întâlnit. Încerci să refuzi, motivând că nu eşti îmbrăcat adecvat, dar amicul insistă.

Intri în palatul care până mai ieri a fost al răposatului Gună Vernescu şi admiri interioarele lucrate de arhitectul Mincu, cel care a mai proiectat şi Şcoala de Fete de lângă parcul Ioanid. Miniştrii se plimbă ţanţos prin salon salutând invitaţii şi admirând cucoanele gătite ca pentru bal.

Într-un colţ un crupier face jocurile, spre amuzamentul invitaţilor. Din atmosfera cu ştaif nu poate să lipsească nici domnul X, tânăr jurnalist la Universul. E lesne de înţeles că primul ministru vrea să se puie bine cu presa. În timp ce te aşezi pe un divan ascuns într-un colţ al salonaşului învecinat, închizi ochii şi rememorezi tot drumul parcurs din modernul tău block-house până în locul acesta marcat de istorie.

N-a fost chiar un bal la Guvernul României, dar întâlnirea de astă-seară a avut acel ştaif de bal interbelic. Locului îi zice acum Casa Vernescu, primul ministru a fost în seara asta Alina Constantinescu iar reporterul de la Universul a fost înlocuit de fetele de la Hotcity. Ceaiul, albumele de artă pe care le-am câştigat şi invitaţii au fost şi ei de acum, dar sentimentul a fost acelaşi. Cel de atunci.