Aţi observat că ne ferim să mai etichetăm oamenii, arta, filmele sau alte chestii din jurul nostru drept extraordinare, mişto sau super? Tot ce-i de apreciat a devenit „ok”. Da, sunt un cuplu ok, a fost o piesă ok, berea asta e ok, drumul n-a fost prea greu – a fost ok. Ţi-a plăcut ciorba? Băi, n-a fost cea mai bună ciorbă, dar a fost ok.
Când suntem chiar siguri de calităţile pe care le promovăm, apar superlativele ‘chiar ok’ sau ‘foarte ok’ şi superlativul absolut ‘chiar foarte ok’. Dacă vrem să filosofăm, şi vrem să filosofăm, pentru că altceva n-avem mai bun de făcut în timp ce creşte deficitul bugetar şi datoria la FMI, putem să ne imaginăm că poporul a devenit mai precaut. Să nu luăm okeizarea naţiunii drept o simplă transformare lingvistică, hai să gândim că ne e teamă. Ne e teamă să nu ne fie descoperit entuziasmul în unele cazuri, sau pur şi simplu ne-am blazat.
Dar probabil că nici asta nu e foarte rău şi în niciun caz foarte bine. E ok.
6 comentarii. Leave new
Asta e un articol care chiar imi place. Finally :))
:)) Un nou post „chiar foarte ok’. Bravo! Dar ai dreptate! Gata, de acum inainte in conversatiile noastre vom incerca sa eliminam folosirea excesiva a sfantului OK (ca sa il elimini chiar asa de tot nu merge 😛 )
Ai uitat de revers. „nu-i ok” „nu prea e ok” „nu-i deloc ok” cu varianta „ok” pe care o folosesc doamnele si domnisoarele uneori cand se adreseaza domnilor si vor sa spuna „nu-i deloc ok”.
punctezi bine, am observat asta in general la oamenii care se cred prea „cool” ca sa mai arate entuziasm – sa nu cumva sa para slabi sau ceva..
ma face sa ma simt cool numai gandul ca ai putea crede ca ma simt cool.
in rest, ai dreptate. am observat asta la oamenii care se cred hateri si ii critica pe oamenii cool.
esti ok, si eu fac asta.
acest OKAY pe care-l generalizezi nu e chiar asa raspandit pe cat crezi.