Începerea şcolii la noi la liceu era mare sărbătoare. Toată lumea se pupa cu toată lumea, toţi erau veseli şi cu nişte zâmbete mari pe faţă. Normal, doar se termina vacanţa plictisitoare şi începea perioada de chiul cu posibilităţi infinite în ceea ce priveşte distracţia.

Dar cel mai mult ne plăcea începutul de an şcolar pentru boboace. 3 săptămâni orice biped pe care nu-l cunoşteam primea întrebarea “Boboc?”. Orice tipă mai răsărită era scanată din cap până în picioare şi urmau analize lungi în gang.

Una dintre primele noastre tâmpenii a fost în clasa a 10-a, când încă nu ne ştia tot liceul. Căutând noi boboace în curte, am dat peste clasa condusă de profa noastră de engleză. Ăştia nu se ştiau între ei, noi nu eram mult mai înalţi, aşa că am intrat în vorbă:

– Ce clasă sunteţi?
– 9G
– Ah, perfect! Aici e! Hai că am găsit, vă căutăm de juma de oră. Greu cu liceul ăsta.

Până să ajungem în clasă deja eram prieteni cu toată lumea. Ştiţi cum sunt elevii în prima zi, mai timizi, colegi noi etc. Noi zici că eram în Centrală de un an. Şi chiar eram de fapt :))

Ne-am aşezat în bănci şi  profa de engleză vorbea cu nişte colegi.

– Ce faceţi băieţi aici?
– Păi ştiţi, am rămas repetenţi…

Profei deja îi picase faţa. “Nu se poate!”

– Ba da, ştiţi, aveam corigenţă la fizică şi n-am luat-o… (la un moment dat aveam note mici la fizică, aşa că era plauzibil)
– Şi aţi nimerit la clasa mea?
– Nu doamnă, am rugat să fim transferaţi la dumneavoastră!

Profa noastră era cam mov :)) “Hai băi că voi glumiţi”. (deja îi făcusem zile fripte la orele de engleză, să ne fie dirigintă deja era prea mult)

10 minute mai târziu luasem toate numerele de telefon şi am plecat să căutăm alte prospături, dar asta a rămas în memorie drept prima acţiune a grupului :D

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.