Sau cum zice, Exarhu, #asaincepe.

Preşedintele Oltchimului după înfrângerea cu echipa spaniolă Itxako:

„Este ruşinos ce s-a întâmplat în Spania. Am crezut că vom câştiga detaşat. Sunt foarte supărat. Niciodată echipa noastră nu a jucat atât de prost. E inadmisibil să conduci detaşat şi să pierzi jocul din mână în ultimul sfert de oră”

Titlu în Libertatea: Ioan Gavrilescu le-a desfiinţat pe vâlcence:«Ruşinos!»

Din păcate handbalul a câştigat destulă expunere ca să apară cancanisme de genul ăsta. Şi va continua să ia amploare fenomenul iar preşedinţii de club vor fi băgaţi în seamă şi vor ajunge să aibă declaraţii la fel ca cei din fotbal. Pentru că sunt tot oameni şi, mai presus de asta, sunt tot români.

Ca idee, ieri au fost pe teren aceleaşi fete care săptămâna trecută au câştigat la un gol diferenţă. Tot la un gol diferenţă.

6 comentarii. Leave new

  • Iar te bagi la creatie unde nu-ti fierbe oala 🙂

    Gavrilescu nu e Becali, Borcea, Copos etc. Cand Gavrilescu asta se ocupa de handbal (nu asa ca Becali cand aparea si el in poze cu fotbalistii) noi nici macar in plan nu eram. Omul stie despre ce vorbeste. In consecinta cand Gavrilescu zice ceva de handbal sa-l crezi, mai ales cand e vorba de Oltchim.

    In alta ordine de idei iti explic si de ce declaratia e explicabila. Cand conduci cu 6 goluri in repriza a doua si pierzi la un gol e un fel de Dinamo – Foresta. Comparatia e buna pentru ca valoarea dintre echipe e cam aceeasi. De Dinamo-Foresta se vorbeste si acum… Cand esti Oltchim, cand vrei sa castigi Cupa Campionilor (sa n-o crezi pe Anja care zice ca de abia la anul asta e obiectivul), nu poti pierde la cea mai slaba echipa din grupa. Si in maniera in care ai facut-o. In primul rand pentru ca iti pericliteaza sansele de calificare. Cu 3 victorii acasa putin probabil sa te califici. Cu inca una in deplasare cu siguranta te califici. N-ai scos-o in Spania trebuie sa o scoti in alta parte. La Buducnost va fi foarte greu dupa ce am vazut la Valcea, plus ca aia in tribuna vor fi extraordinari. Ramane sa castigi la Krim, dar va fi si acolo greu.

    Gavrilescu a tras un semnal de alarma. Atat pentru Anja cat mai ales pentru jucatoare.

    Si apropo, nu l-ai auzit nici ca a zis ca o da afara, nici n-a desfiintat o jucatoare anume. Deci comparatie cu mizeriile din fruntea echipelor de fotbal (cu cateva exceptii) e deplasata.

    Răspunde
    • Adi, e prima oara cand vad o declaratie de genul asta in Libertatea. Poate si-a mai criticat echipa in ziarul de Valcea sau pe la Sport (desi nu-mi amintesc) dar n-a facut-o cu genul asta de audienta.

      Tot ce spun e ca declaratii de genul asta o sa-i faca pe ziaristi sa-l astepte dupa fiecare meci si sa-i puna microfonul in gura: Domnule Gavrilescu, ce ziceti de prestatia fetelor? Cine v-a placut mai mult? Cine v-a dezamagit? La fel cum ii fac si lui Becali. Si de nervi sau de bucurie o sa spuna. Si o sa fie la fel ca in fotbal 🙂 Tu le dai o singura declaratie iar ei iti fac o editie speciala pe tema asta.

      In plus, nuanta putea fi „trebuie sa ne trezim etc etc.” nu „n-am jucat niciodata asa prost” chiar daca asta e adevarul 🙂 Repet, e prima declaratie de genul asta pe care o vad in presa generalista.

  • Adi, o fi Gavrilescu asa cum zici, dar pana acum nu l-am vazut la televizor. Nu cred ca e primul insucces penibil al Oltchimului. Cred ca Hoi asta observa, ca s-a mai nascut un „vorbaretz”.

    Mie imi place Anja si imi place si caterinca lui Tadici. Din pacate, nu stiu de ce s-a semnat un contract in care lesbiAnja poa’ sa stea mai mult p-acasa decat pe la club.

    Răspunde
  • @Hoinaru Observi foarte bine la sfarsit un lucru: ” Repet, e prima declaratie de genul asta pe care o vad in presa generalista.”. Da. Pentru ca presa generalista incepe sa dea din ce in ce mai multa atentie fenomenului Oltchim. In afara factorilor sportiv si psihologic, Anja a fost (poate in cea mai mare masura) o lovitura de imagine. Asa se explica plusul de atentie.

    In al doilea rand, subliniezi foarte mult ca e vorba de libertatea. Adica sa zicem ca l-a sunat unu pe Gravrilescu si ii spune „Domnu presedinte, ce parerea aveti despre meciul din Spania?”, Gavrilescu l-ar fi intrebat de unde e si afland ca e de la Libertatea ar fi trebuit sa nu mai spuna nimic sau cum? E irelevant ca a aparut in Libertatea. Pentru ca Libertatea l-a cautat pe el, adica au vrut sa-i dea vorbele, si nu invers.

    Poti sa crezi altceva, nu-i problema. Eu cred ca meciurile urmatoare si anii urmatori o sa-mi dea dreptate. Indiferent de cata atentie i se va da fenomenului Oltchim. Repet, Gavrilescu e altceva. Cred asta pentru ca am trait si exemplul tau. Iti mai amintesti de FibrexNylon Savinesti? Era echipa aia de la Piatra Neamt de handbal masculin care dadea cei mai multi jucatori la ecipa nationala, care stransese ce era mai buna in tara si adusese si romani de afara, era echipa care adusese nivelul banilor castigati de handbalisti mai aproape de fotbal. A fost prima echipa romaneasca de handbal masculin calificata in Champions Leagua, ba chiar a fost la un gol distanta ca prima participare sa insemne si o participare in sferturi. Banii s-au terminat si ecipa a murit. In fine, nu asta vroiam sa arat. Ci ca echipa aia a avut un patron, pe nume Petre Paleu, care era exact asa cum crezi tu ca e Gavrilescu (si nu). El stia, el aprecia jucatori, el certa jucatorii, el vroia sa joace unu sau altul, becalisme. Ti-am dat exemplul ca sa vezi ca iti dau dreptate si cred in argumentele tale, dar ca ele sa fie valabile e nevoie de un om. Atunci a fost Paleu, acum Gavrilescu nu e omul.

    @pinkISH Gavrilescu a mai aparut. Slava domnului. Poate nu in Libertatea, dar a aparut. Urmarind presa ultimilor ani ai sa vezi ca mereu a vorbit. Si mai presus de asta mereu a fost cel cu multumirile primite din partea fetelor. Pentru ca echipa aia se descurca asa cum se descurca in principal datorita lui.

    Diferenta sta in faptul ca nu prea a avut momente proaste in care sa vorbeasca. Sa pierzi finala CL sau sa pierzi un meci in grupele principale cu o echipa buna, nu reprezinta tragedii. Iar aici contextul e foarte important. Bronz la europene pentru handbalul feminin, a venit Anja, toata lumea cu ochii pe Oltchim, meci cu Buducnost castigat greu acasa datorita Talidei etc.

    Nu stiu detalii contractuale. Am auzit si eu de chestia asta. In principal pentru ca meciurile din campionat n-au miza. Poate si de asta Oltchim nu e mai sus. Pentru ca nu are nici macar un meci pe an in campionatul intern mai de doamne ajuta. Probabil asta a fost principalul motiv. Iar de asta leg si motivul colaborarii. Cred ca au vrut-o pe Anja pentru o schimbare de optica, de viziune, schimbari in plan psihologic. Nu neaparat pentru cine stie ce schimbari sportive.

    Răspunde
  • Tadici a fost un foarte bun antrenor. Un nebun, dar un antrenor bun. Mi-amintesc ca era antrenor la zalau parca, dar nu mai stiu daca si la lot, si la fiecare meci din campionat facea panarama, intra in teren, sarea la arbitri etc. Tata cre ca a fost primul abitru care i-a dat rosu in campionat :)) Era ori un meci Zalau-Oltchim ori Zalau-Rapid. Nu mai stiu sigur.

    Revenind, din pacate el e etalonul antrneorului din sport cu mentalitate din est. Paradigma inca mai prinde in est, Rusia reusind inca sa faca performanta asa. La noi, se schimba cultura si nu mai prinde. E valabil in foarte multe locuri. In consecinta, oricat si-ar dori Tadici sa mai antreneze o echipa de prim plan, nu mai poate.

    Răspunde
  • Adi, nu urmaresc atat de mult handbalul pe cat mi-as dori. Intr-adevar, Talida a castigat meciul cu cele vreo 15 interventii din care cel putin 7 eu le vazusem in poarta. Rezulta, deci, ca Oltchim joaca prost. Neagu a dat un gol in 2 meciuri. Rezulta, mai departe, ca nu e numai problema de psihic si ca trebuia antrenor full-time. Desigur, daca n-ai cu cine sa joci in campionat, ajungi sa te plafonezi, sa te concentrezi mai putin pentru ca oricum bati la 10 goluri diferenta. Si iar intervine antrenorul, care sa vina cu idei.

    Anja e degeaba daca a venit doar cu „Hai ca se poate”, „Capul sus” si d-astea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu