in Casual stuff

Oameni care îmbătrânesc urât

Acum câţiva ani Năstase îl făcea praf pe Victor Hănescu, spunând că e un jucător de mâna a doua. Anul trecut, acelaşi Hănescu era imaginea turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy şi juca rolul de marionetă în războiul dintre Năstase, Ţiriac şi Federaţie. Fiind acum „supus”, Hănescu nu mai e un jucător aşa rău. De data asta e rândul lui Tecău. Băiatul care alături de Mergea, în mandatul lui Năstase urma să facă „cel mai mare cuplu la dublu al României”, a devenit acum un jucător slăbuţ, care câştigă doar turnee de antrenament.

„Dacă ne batem cu pumnul în piept pentru victorii în meciuri de antrenament, cum sînt cele de dublu, atunci ne mîndrim cu succese de mîna a doua. E foarte bine că Horia Tecău ajunge să dispute finale, dar eu îl sfătuiesc să îşi încerce racheta şi la simplu. Acolo îţi faci un nume în tenis. Dacă el e mulţumit să joace doar la dublu, e treaba lui.”

Asta a declarat Năstase după trofeul câştigat de Tecău la Australian Open. Acum vreo 8 ani, acelaşi Ilie Năstase declara:

„Am fost fericit să cîştig încă un titlu important. Poate că dublul mixt nu e atît de important pentru public, însă pentru noi a contat foarte mult şi am fost safisfăcuţi de victorie”

Năstase e unul din oamenii care au îmbătrânit urât. A făcut spectacol în tenis, şi-a etalat ani la rând imaginea de bad-boy, dar rezultatele lui nu sunt greu de depăşit. Şi cred că realizează asta şi îl doare cel mai tare. Preupun că are regretul de a nu-şi fi exploatat talentul la maxim. Aşa că atacă pe toată lumea, dorind să rămână într-o oarecare măsură unic, să se bucure doar el de succes în tenis. Singurul pe care l-a acceptat lângă el pe podiumul pe care stă de atâţia ani e Ţiriac. Şi asta pentru că au câştigat împreună trofee. Omul de acum parcă umbreşte rezultatele jucătorului de atunci.

La fel e şi Mircea Lucescu, parcă obsedat de rivalitatea constantă cu Steaua şi cu Anghel Iordănescu. În eterna dispută legată de cel mai important antrenor al României, Lucescu vede tot felul de conspiraţii, se simte vânat, ba chiar urmărit de tramvaie pe şoselele patriei. Rămân Cupa Uefa, Supercupa Europei, câteva titluri şi un sfert de finală pe banca lui Inter. Dar şi o serie de scandaluri.

4 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu