Există pe lumea asta două tipuri de oameni: cei care au avut animale de casă şi cei care n-au avut niciodată. Fac parte din a doua categorie. Nici bunicii mei n-au avut animale de casă. Unchii, mătuşile şi nicio altă rudă cât de cât apropiată. Ba chiar pot să spun că nici prietenii de familie n-au animale (exceptându-i pe cei care stau la curte).

Cred că pur şi simplu te obişnuieşti să-ţi duci viaţa şi fără cel mai bun prieten al omului.

Ţin minte că Radu, colegul meu de bancă din generală avea un câine. Şi părinţii lui luaseră un câine pentru că la rândul lor crescuseră cu animale în casă.

Însă din când în când mai apare în arborele genealogic câte o excepţie. Cred că eu sunt excepţia familiei, de mic mi-am dorit un câine. Cu timpul mi-am dat seama ce chin ar fi să am un câine la bloc. Oricum mama n-ar fi acceptat în veci, dar şi mie mi-ar fi fost lene să-l plimb dimineaţa şi seara indiferent de anotimp. Plus că e un chin şi pentru animal. Singura variantă mai apropiată de un animal de casă a fost un acvariu. Asta era pasiunea familiei. Bunicii aveau la un moment dat 3 acvarii: unul cu pui, altul cu peşti maturi şi altul cu peşti mai bătrâni. Încă avem prin casă cărţi de acvaristică 🙂

Când o să am casă la curte (şi sper să am la un moment dat, o să-mi iau un husky 🙂 ). Şi poate în casă o pisică, pentru că am descoperit că sunt foarte amuzante 😀

 

 

7 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu