De-a lungul anilor am cunoscut o grămadă de tineri foarte talentaţi şi inteligenţi. Am avut norocul să fiu în preajma multor olimpici şi am concurat cu ei – uneori de la egal la egal. Toţi erau mult peste medie, toţi aveau un viitor strălucit în faţă. Şi cu toate astea mulţi au eşuat, s-au pierdut în mulţime. Şi-au găsit un job obişnuit, bine plătit (dar nu excepţional), unde îndeplinesc nişte taskuri ce nu ies din tipare. Nimic din ce fac ei acum nu mai e extraordinar, deşi până la un moment dat totul depăşea limitele normale.
Încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu oamenii ăştia care promiteau atât de mult. Ce-i drept, majoritatea se plasau peste medie fără să fie cei mai buni la ceva. Poate că asta le-a lipsit, mica diferenţă între foarte bun şi cel mai bun.
Ţinteau să se angajeze în mari companii internaţionale, să reuşească în Paris, Londra sau poate chiar SUA. Dar s-au întors în România. Trebuie să fie foarte nasol să te vezi prins între două lumi şi să nu-ţi poţi găsi locul. Într-o lume să nu poţi intra pentru că mai sunt o grămadă ca tine iar în cealaltă să nu vrei să intri pentru că eşti mai bun decât toţi ceilalţi şi să simţi că te iroseşti.
1 comentariu. Leave new
cineva trebuie să fie cel mai bun şi dintre cei mai puţin buni… la fel cum cineva trebuie să fie mai slab printre cei buni. depinde de cum preferă fiecare acum… nu poţi spune că e mai bine într-un fel sau invers.