Jurnalistului Ion Cristoiu i s-a pus pata pe Leo Burnett Group. Total justificat, sunt convins că e îngrozitor să locuieşti zi de zi lângă o adunătură de petrecăreţi cum se găseşte la Leo. Dar să lăsăm la o parte limbajul nomenclaturist şi să ne concentrăm pe ce e greşit aici: domnul Cristoiu, un om care are o notorietate destul de mare, îşi declară public neîncrederea în autorităţi. Şi mai apoi se declară foarte surprins că Poliţia şi-a făcut treaba.

E ca în bancul ăla cu evreul care se ruga în fiecare zi să câştige la loto şi la un moment dat Dumnezeu îi zice: “dă-mi o şansă, joacă şi tu un bilet!”. Cum să suporţi ani la rând gălăgia şi să nu suni la Poliţie? Cum să înşiri ditamai articolul şi să te plângi că nu ţi s-a făcut dreptate din oficiu?

Nu zic că am avea cea mai performantă poliţie, dar dacă nici măcar nu-i suni e mai greu să-i înjuri că nu-şi fac treaba.

Aşa cum am mai povestit, un etaj mai jos de mine stau nişte (foşti) studenţi. Chefuri la greu până la ore de bun simţ. De fiecare dată când au încălcat limita am sunat la Poliţie. Şi după vreo 2-3 episoade de genul ăsta s-au potolit.

La fel şi cu băieţii de la Luxten. Cineva a furat cablurile de la stâlpii de iluminat public şi era beznă totală în zonă. Am sunat la ei până când au venit şi au remediat situaţia, ba chiar au schimbat şi becurile arse de prin zonă (după ce le-am făcut un raport complet cu ce e stricat). Dar asta a presupus insistenţe şi telefoane repetate. Sigur, aş fi putut aştepta să sune altcineva, dar asta face toată lumea.

E simplu: problemele comune sunt şi problemele noastre. Deci pentru binele nostru ar fi indicat să încercăm să le rezolvăm.