Pe 29 august se fac 3 ani de când scriu zilnic. Zi de zi, fără pauză. Iniţial n-am reuşit să mă ţin de experimentul propus de Bobby prin 2009. M-am ofticat atunci, dar chiar nu aveam timp la momentul respectiv. Sau aşa credeam eu, că n-am timp.
M-am apucat de scris zilnic prin 2010 fără să-mi setez un obiectiv final. Am mers din zi în zi şi s-au adunat peste 1000 de zile consecutive în care a apărut ceva postat pe blogul ăsta. Uneori mai multe posturi, dar niciodată nu s-a întâmplat să treacă 24 de ore fără să fi scris nimic. Am mai furat uneori startul şi am programat posturi, alteori a trecut 12 noaptea tot scriind, dar a fost o preocupare permanentă.
De foarte multe ori i-am exasperat pe cei din jurul meu. Am scris în concediu, am scris în zilele de Crăciun şi de Paşti, am programat posturi în seara de Revelion pentru a doua zi. Am scris în zile în care abia puteam să tastez, am scris şi în zile în care eram pe drumuri de la răsărit până la miezul nopţii. Am scris şi în câteva zile extrem de triste pentru mine, zile în care orice om normal ar fi renunţat.
Chiar şi cei mai înţelegători oameni au cedat şi ar fi vrut să-mi dea una peste ceafă cu blogul meu cu tot. Sper să mă fi iertat între timp 😀
A fost un exerciţiu extrem de important pentru mine dat fiind că am crescut cu filosofia lui „nu trebuie„. Singur la părinţi, am fost destul de răsfăţat cu ideea că nimic pe lume nu e obligatoriu şi că e important să faci lucrurile pentru că vrei. Nu trebuie să mănânci tot, nu trebuie să te duci azi la şcoală dacă îţi asumi consecinţele (adică nu-ţi taie nimeni capul dacă nu mergi), nu trebuie nimic în valoare absolută. Dar când totul e opţional în viaţă nu e prea bine.
Aşa că a fost nevoie să-mi bag în cap conceptul de „trebuie”. Până când scrisul a devenit ceva obişnuit, aşa cum mă spăl şi pe dinţi. E drept că în unele perioade a fost mai greu, dar am tras de mine şi aşa s-au adunat anii. De la un punct încolo mi-am propus să reuşesc să scriu un articol bun în fiecare zi. La asta încă lucrez, dar mergem înainte şi sper că ajungem şi acolo.
Nu, n-am o concluzie, am vrut doar să punctez.
Bonus: un articol mai vechi scris de Dojo.
9 comentarii. Leave new
Esti prima persoana de care aflu ca a fost crescuta cu filosofia lui „nu trebuie”. Eu am descoperit-o la maturitate si mi-a schimbat viata :). Incerc sa-mi invat si copiii ca „nimic nu trebuie pe lumea asta”, totul e sa vrei, dar acum ma pui pe ganduri.
Nu inteleg de ce a fost nevoie sa te convingi ca „trebuie”. Nu era destul sa te hotarasti ca „vrei”? 🙂
@Ana M: uneori trebuie sa faci chestii chiar daca nu vrei. Pentru ca asa e bine, pentru ca e corect, pentru ca trebuie. O sa raman mereu cu ideea ca totul e optional in viata, dar ma bucur ca am invatat si notiunea de „imperios necesar”.
Saru’mana de mentiune. Eu inca nu reusesc sa ma tin de treaba asta zilnic, desi stiu ca e indicat, stiu si ce am de facut pentru a cotracara zilele ‘alea’, cand chiar nu sunt in stare de nimic. In ultimele 2 luni m-am dat un pic peste cap (motive foarte personale si care ma bucura in mod deosebit), acum sper sa inceapa sa-mi fie ceva mai bine si sa revin la un scris ceva mai constant, ca zilnic nu va fi cazul prea repede.
Felicitari pentru experiment si mai ales pentru sarguinta. Nu-i de colo 🙂
Cand o sa ma fac mare o sa incerc sa scriu si eu mai disciplinat. Sa te tot citim cu placere, Alex!
Bravo! 🙂
Offf eu am reusit cam 2 ani sa scriu 3-4 articole pe zi poate si mai mult. Fix de o saptamana nu am mai avut timp sau chef. Tre sa ma reapuc. Trebe o disciplina serioasa pentru asta, bravo!
Dojo, tu ai circumstante atenuante 😀
Andra, nu e deloc greu, sa stii!
Carmen, Sabina, va multumesc 🙂
Bravo! Keep writing! 😀
[…] month ago I read an article on a friend’s blog (here, in Romanian) in which he was saying he wrote daily on his blog for the last 3 years. And he […]