Iar m-am trezit de dimineaţă pentru prima sesiune de la Webstock, de data asta nu m-a mai impresionat la fel de mult panelul inspiraţional, probabil pentru că ştiam destul de bine toate cele 3 poveşti, ale Andreei Bădală (creatoarea Murmur), Selly şi Pavel Bartoş.
Am reuşit să stau mai puţin decât în alţi ani, însă am mai urmărit de la birou, câte puţin din fiecare prezentare, mai ales după pauza de prânz.
Mai degrabă titlul e “Branduri şi influenceri şi, din când în când, bloguri în 2019”. Cam asta e realitatea din teren.
2018 a fost exact aşa cum am prevăzut: mai puţine campanii pe bloguri, mai multe campanii cu influenceri. A dispărut “pătura de mijloc” a bloggerilor din atenţia agenţiilor pentru că cifrele sunt pur şi simplu prea mici. Nu poţi compara câteva sute de unici de pe un blog cu zeci de mii sau sute de mii de afişări pe un canal de Youtube.
Anul ăsta am ajuns, în premieră, la sesiunea de dimineaţă. Incredibil de multă lume la 8 şi ceva. Apoi s-a păstrat sentimentul ăsta că e mai multă lume decât niciodată. Cu sala plină tot era full şi afară, cred că organizatrii au realizat că “dinozaurii” vor sta mai mult pe afară la networking, aşa că au suplimentat locurile. Foarte bine, a fost o idee corectă.
Apropo de organizatori, congrats Manafu & Evensys team, acum 3-4 ani eram convins că Webstock nu mai are unde să crească. I was wrong.
Ar fi cazul să adaptez titlul la “Branduri, vloguri, bloguri şi influenceri în 2018”, dar înţelegeţi voi.
Aşa cum am presupus încă de anul trecut, a fost anul video-ului şi al vloggerilor. Cei mai mulţi bani s-au dus în direcţia aia, Coca-Cola fiind cel mai mare spender (cu Next Big Vlogger). S-au întâmplat multe lucruri în 2017, însă coordonatele nu s-au schimbat foarte mult. Bani pentru mai puţini bloggeri, deci overall bani mai puţini pentru bloggeri. Din ce-am mai vorbit în stânga şi în dreapta lumea a făcut cel puţin la fel de mulţi bani ca în 2016. N-au fost creşteri spectaculoase decât pentru cei care nu făceau deloc bani sau care au schimbat ceva important la produsul lor (canal de Youtube, cont de Instagram sau cine ştie ce).
Eu am avut unul dintre cei mai buni ani din punct de vedere financiar, însă aici ar fi două menţiuni: 1) n-am strâns de vreun BMW (ursuleţ) din blog, pur şi simplu a fost mai bine decât în alţi ani, foarte aproape de record; 2) nu ştiu cât de relevant e pentru întreaga piaţă deoarece la mine nu e ăsta focusul principal.
Cert e că bloggerii au început să fie puşi tot mai des la masa jurnaliştilor, în tabăra “has been”-ilor. Nu toate brandurile sau agenţiile procedează aşa, nu există o justificare totală, dar se întâmplă. Ciudat e că unii bloggeri au început să se comporte exact aşa cum se comportau jurnaliştii cu noi acum vreo 10 ani. Ignore în primă fază, desconsiderarea publicului care urmăreşte acest nou tip de produs (vlogurile acum, blogurile atunci), desconsiderarea produsului în sine şi o atitudine chiar ostilă uneori. Şi uite ce mult le-a folosit jurnaliştilor.
Am urmărit articolele post-Webstock. Cei mai mulţi oameni care au fost la panelul de blogging şi au scris erau uşor nemulţumiţi că niciunul dintre speakeri nu şi-a divulgat secretele. “Normal, nu sunt fraieri să le zică şi altora”.
Treaba asta cu “cei mari nu ne spun secretele de teama concurenţei” e doar un alibi pentru insuccesul personal. În primul rând se pleacă de la ideea că există un secret, deci insuccesul n-are nicio legătură cu modul în care facem noi lucrurile. Există aceşti oameni răi care ştiu un secret şi care nu vor să ni-l spună şi nouă ca să nu le furăm pâinea de la gură. Problema e la ei, ei sunt de vină pentru insuccesul nostru.
Adevărul e că nu-i niciun secret în toate astea, iar dacă ar fi, mulţi nici n-ar fi conştienţi de el. Succesul se măsoară atât de diferit şi are atâtea cauze încât n-ai cum să faci o reţetă universală. Şi de fiecare dată când spui că secretul stă în muncă cei mai mulţi zic “eh, da, sigur, deci nu vrei să ne spui”.
E prima oară după mulţi ani când văd tot evenimentul. Prima sesiune pe net, apoi din sală. Am participat la sesiunea de dezbateri despre blogging, alături de Vali, Marian, Andreea şi Marius Pahomi (Conversion). Victor a moderat discuţia. Găsiţi înregistrarea aici, la Track A, după primele 2 ore începe partea de blogging. Mulţumesc, Cristi Manafu pentru invitaţie, a fost o plăcere.
Nişte idei răzleţe cu care am plecat de la eveniment.
Curând se fac 10 ani de când am trecut pe .ro. Deci nu de când am început să scriu pe blog, că acolo se mai adaugă nişte ani, ci de când am domeniul hoinaru.ro. Mă rog, e mult timp. Practic, dacă dau la o parte chiulurile şi vacanţele, aş putea spune că am făcut mai mult blogging decât şcoală până la vârsta asta. Am adunat câteva chestii pe care le-am învăţat în anii ăştia, în care am publicat cam 4400 de postări.
1. #bloggeriilivrează. Depinde de la caz la caz cât de des şi cât de mult, dar toţi livrează. Fie că au recomandat o carte, un restaurant sau vreun local nou, toţi au oameni pe care i-au convins de-a lungul anilor să cumpere. Fără o bază mare de cititori e greu să faci asta des, însă aici ar trebui să intervină researchul din partea agenţiilor, astfel încât să-i găsească fix pe oamenii care pot livra pe subiectul şi în momentul respectiv.
Radu are un articol despre pseudo-jurnaliştii fripturişti care îşi fac programul prin Bucureşti în funcţie de evenimentele de PR anunţate în ziua respectivă. În inocenţa lui simpatică, Radu se miră că genul ăsta de oameni vânează pungile cu cadouaşe sau critică agenţia pentru bufetul limitat.
Oamenii ăştia sunt surplusul jurnalismului românesc, adaosul rezidual al redacţiilor. În anii 2000, când fiecare redacţie creştea mai repede decât Făt Frumos şi ziarele se lansau pe bandă rulantă, cetăţenii ăştia (evit să le zic jurnalişti) erau trimişi pe la evenimentele mai plictisitoare, alea la care nu era nevoie de fotograf, cameraman şi reporter capabil. Compilau ceva din comunicatul de presă, ştirea apărea, îşi justificau salariul şi primeau o masă bună, o discuţie cu oameni importanţi, un mic cadou la final.
Ei au fost primii care au fost daţi afară când a început să se strice treaba, apoi n-au mai găsit loc la puţinele publicaţii rămase. Şi s-au trezit la 35-40 de ani fără perspective, fără competenţe reale în ceva (în anii 2000 s-au angajat direct de pe băncile facultăţii, când cerinţa minimă era să ai BAC-ul luat şi eventual să poţi salva ceva în Word). Evenimentele astea la care merg nu sunt neapărat pentru o masă caldă şi un briceag (deşi cadourile alea pot fi vândute pe OLX dacă te străduieşti puţin). Nu, milogii caută mai mult decât orice respect. Pentru că toată viaţa au fost cineva prin prisma legitimaţiei de presă pe care scria Cotidianul sau Business Standard sau cine ştie ce alte nume de publicaţii.
Unii le au şi acum, ăia care sunt cei mai incapabili. Mint că revistele lor mai există şi promit mereu piariştilor că revin cu cel mai recent exemplar la următorul eveniment. Cei mai deştepţi s-au orientat spre un site. Au cumpărat o temă, au pus un WordPress pe un domeniu şi îşi văd de treabă în continuare. Ca să nu rateze chestiile interesante şi-au făcut grupuri de Facebook pe care anunţă lista de evenimente din perioada următoare. Aşa ajung la toate lansările la care n-au fost invitaţi.
Din când în când mai prind câte un contract de publicitate, iar în restul timpului se mulţumesc cu excursii pe la diverse obiective, punguţe şi mese gratuite. Ei sunt asistaţii sociali ai presei române.
O fi 2017 anul video-ului, dar blogurile au nevoie în continuare de ceva optimizare şi pluginuri care să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor.
Aşa că hai să recapitulăm o listă cu pluginuri şi tooluri bune. Le folosesc pe toate şi vi le recomand, alături de chestii mai vechi precum Jetpack, Akismet, Instagram Feed, favicon şi alte banalităţi.
Imsanity – e un plugin care redimensionează automat imagini mari. Foarte util mai ales pentru bloggeri şi bloggeriţe care se grăbesc să încarce imaginile originale şi se trezesc după câteva luni că au ocupat tot spaţiul de pe server.
Facebook Open Graph, Google+ and Twitter Card Tags – Pluginul care rezolvă de cele mai multe ori problemele de afişare pentru articole în Facebook, Twitter şi Google+ (da, mai există reţeaua aia). Se poate seta inclusiv câte o fotografie default pentru fiecare reţea, astfel încât să se vadă OK articolul şi dacă nu puneţi poză.
TablePress – Tabele aranjate frumos. L-am folosit în câteva rânduri, e un plugin free care permite o grămadă de chestii. Aveţi o mostră aici.
Reiau seria asta de articole, după 2 ani de pauză: 2015 a fost anul în care vlogosfera a scos capul în lume. Primul vlogger într-o campanie pe TV (Mickey Haş şi Pandalie pentru Telekom). În rest, vlogosfera a vrut, dar n-a reuşit acel boom pe care îl aştepta toată lumea. S-a mai bătut apa în piuă cu Instagram, s-au mai făcut câteva campanii de umplutură. Rămânem în cap cu “Părinţi la şcoală”, “O lună doar cu cardul” şi poate “Salvează ciocârlia”. Să zicem că am acoperit, sumar, pentru arhivă.
