Pe 29 august s-ar fi împlinit 10 ani de scris zilnic pe blogul ăsta. Zi de zi, fără pauză. Ceea ce a pornit ca o provocare între bloggeri, a devenit un obicei zilnic pentru mine. Au fost mii de articole, indiferent de situaţie, indiferent de probleme. Am postat ceva în perioade de euforie maximă, în perioade de tristeţe, în perioade de depresie.

În ultimele luni am reuşit tot mai greu să duc ritmul, nu pentru că n-aş fi avut chef de scris, ci pentru că am avut un program foarte aglomerat. Life happened, cum s-ar zice.

Iar acum pur şi simplu nu mai simt nevoia să mai trag de ritmul ăsta autoimpus. Mă simt fix ca Forrest Gump când s-a oprit din alergat.

Nu ştiu cât de des voi avea chef să scriu, clar nu pot să stau departe de scris prea mult timp, dar cert e că n-o să mă agit să postez zilnic ceva. Deja aţi observat că am rărit-o cu postările. Declicul a ţinut de nişte probleme personale.

Am multe subiecte mişto pe ţeavă şi o să le scriu, doar că într-un ritm mai liniştit.