La Zilele Biz, Gabriela Lungu (ex-The Practice) a făcut o declaraţie care a stârnit ceva discuţii.

„Aproape că nu mai poți să implici bloggeri într-o campanie fără să plătești”

Colegul Vali deja a taxat ideea, am mai văzut şi ceva discuţi pe Facebook&Twitter.

O apreciez foarte mult pe Gabriela Lungu, însă în cazul ăsta cred că s-a exprimat tare nefericit. Cred că ce-a vrut să spună, de fapt, e că earned media nu prea se mai poate face în piaţa actuală pentru că toată lumea încearcă asta cu idei mai mult sau mai puţin creative, invitaţii şi cadouaşe mai mult sau mai puţin inutile, iar bloggerii s-au cam plictisit de asta.

Ok, te minunezi prima oară când primeşti o scrisoare care îţi e adresată şi care e scrisă de mână cu detalii care arată că agenţia te citeşte atent, te bucuri şi a doua oară, dar de la un moment dat deja devine ceva banal oricât s-ar strădui omul de PR.

Şi agenţiile şi-au făcut asta cu mâna lor aglomerând casele bloggerilor cu tot felul de pachete şi când era cazul şi când nu era cazul sau chemându-i la toate evenimentele posibile. „Hai să implicăm şi nişte bloggeri în campania asta, chiar dacă sunt ca nuca în perete, ca să putem tăia factură pe servicii social media”. Nu mă refer aici la The Practice, ci la toată piaţa.

Dragilor, acum trageţi ponoasele. Aveţi nişte bloggeri pe care voi i-aţi agasat cu chestii, în loc să-i chemaţi doar în locurile în care se potriveau. Şi mulţi nu ştiu sau nu vor să refuze, aşa că s-au dus peste tot, au primit de toate, iar acum s-au trezit că nu prea merită să scrie pe câte un breloc.

Then again, nici nu se justifică în toate cazurile să dai mii de euro pe o campanie cu bloggeri. Dar noi v-am spus că nu-i chiar floare la ureche cu social media şi voi n-aţi ascultat.

5 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu