Sunt stelist. Am mers la multe meciuri atât pe Ghencea, cât şi pe Naţional Arena. Am prins ploi, am prins ninsori, am cântat în Peluza Nord pe vremea când se cânta cum trebuie, am fost şi de vreo câteva ori la meciuri care s-au jucat în deplasare. În ultimii ani am trecut la tribună, nu neapărat pentru că asta fac „bătrânii”, ci pentru că în peluză oricum nu se mai cântă ca acum 5-10 ani.

Pot să spun că înţeleg fenomenul ultras, am câţiva prieteni care încă merg la Peluza Sud. Cu toate astea, m-a bufnit râsul când am citit comunicatul dat de Peluza Nord. „Să ni se explice situaţia, altfel noi nu mai venim la meciuri”. Ok, e un litigiu între două entităţi legale. Chiar contează la cine e palmaresul? Chiar contează ce emblemă e? Ce s-a schimbat faţă de sezonul trecut? Cum să pui condiţii ca suporter? Tocmai asta e ideea, să-ţi susţii echipa necondiţionat, nu?

„Uite ce e, noi vă susţinem, dar vrem neapărat să ştim cine are palmaresul, cine deţine marca şi care e emblema fiecărei echipe! Altfel nu!”. Şi cea mai tare a fost treaba cu „să fie chemaţi suporterii la negocieri”. Ca să ce? Dacă nu le convine cum decurg treburile le sparg cauciucurile ălora din MApN? Le ridică ştergătoarele? Scandează împotriva lor? Sau vor refuza banii şi biletele moca de la Becali şi se vor duce să susţină o echipă prin liga a IV-a doar pentru că „are palmaresul”? Şi mergând pe acelaşi raţionament, dacă vine unul şi cumpără echipa+palmares de la Dinamo şi Steaua înseamnă că s-a făcut cea mai puternică echipă din istorie, cu cel mai mare palmares, deci îi susţinem pe ăia?

6 comentarii. Leave new

  • Tu vorbesti serios? Atunci ia explica-mi urmatoarea situatie. Hai sa presupunem, de dragul presupunerii, ca armata chiar infiinteaza o echipa de fotbal. Da, va juca in liga a patra, dar va avea palmaresul Stelei de pana la preluarea „becaliana”. Adica pe cel al echipei pentru care te duceai tu sa canti in peluza, pe vremea cand „se canta cum trebuie”. Ei, ce faci in aces caz? Cu cine tii? Pe care dintre ele „o sustii neconditionat”? Cam despre asta era vorba in „sa ni se explice situatia”.

    Răspunde
  • Hai că astea sunt poveşti, cu finanţarea de stat. Ca principiu, e un lucru bun că echipele mari de fotbal s-au privatizat. În general, e un lucru bun că s-au privatizat toate chestiile care erau plătite din banii statului. Dacă e un gigel care vrea să dea bani pentru fotbal, e foarte bine. Ah, că nu ne place nouă de gigelul ăla e altă poveste. Dar asta nu înseamnă că ne facem o echipă de fiecare dată când nu ne convine patronul.

    Steaua nu mai e a Armatei.

    Răspunde
  • Ok, fara finantare de stat. Armata se intelege cu altcineva (un investitor privat) pentru sigla, culori si palmares. Investitorul isi face echipa despre care vorbeam mai devreme. Asa este plauzibil? Pe cine sustii?

    Răspunde
  • Armata s-a înţeles deja cu altcineva. Îl cheamă Gigi Becali. Poţi să zici ce vrei, nu lua unul cu japca o echipă dacă nu îşi dădeau OK-ul şi generalii de atunci.

    Că nu ne place Gigi, că e tembel, că vrea să scoată profit şi atât, asta e altă poveste.

    PS: Chiar nu poţi să-ţi faci o altă selecţie de bloguri pe care să le citeşti? 🙂

    Răspunde
  • Mâine ar trebui sa apara motivarea. Vedem atunci cine are dreptate.
    P. S. Sunt foarte multumit de selectia mea de bloguri de unde imi iau informatiile. 😉

    Răspunde
  • Armata nu are cum sa se inteleaga cu cineva pentru palmares si culori, alea raman ale echipei. Este o problema singurala, sigla. Armata vrea bani multi pe ea, Becali vrea sa negocieze la sange. Este o negociere si atat. Armata daca isi face maine o echipa, nu are nici palmares, nici culori, nici nimic. Becali daca merge de maine cu o alta sigla, nu are farmecul si povestea emblemei istorice. e un win-win daca se inteleg si merg mai departe.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu