Iarna asta am hotărât să nu pun nicio centrală şi să văd cum e treaba cu încălzirea de la RADET. Pe scurt, e oribil. Cred că au fost 10 avarii de când s-a încărcat instalaţia, pe strada asta e ceva nod de întâlnire pentru mai multe conducte, aşa că sunt momente în care apa şi căldura se opresc câte 2 zile, altele în care e oprit totul doar pe timpul zilei. Şi apartamentele oricum se răcesc, pentru că nici noaptea nu ajungi la o temperatură decentă, chiar dacă aeriseşti caloriferul. Nu-mi dau seama de ce ai accepta să stai în frig. Unde mai pui şi că preţul e subvenţionat, deci ar trebui să plătim mult mai mult în teorie.
Iar singura soluţie pe care o văd ar fi implozia RADET-ului. Pur şi simplu să se dizolve această Regie şi să se instaleze centrale de bloc, oamenii să fie forţaţi să facă asta. Chit că se fac centrale de bloc sau de zonă (ştiu că erau ceva propuneri ca punctele termice să găzduiască centrale de cvartal acolo unde e posibil aşa ceva), să se taie de tot această gaură neagră.
Sigur, ar fi probleme cu locurile de muncă şi suma mare pentru instalare, dar zău că e barbarie să trăieşti aşa. Iar chestia asta ar trebui să se întâmple în primăvară, astfel încât oamenii să aibă 6 luni în care să se ocupe de problemă. „Oameni buni, din primăvară RADET mai dă doar apă caldă, iar la iarnă vă descurcaţi. Pe 1 noiembrie oprim de tot şi apa caldă”. Şi gata, ai rezolvat problema într-un oraş întreg.
Foto: Pipes via shutterstock