Litoralul românesc în 2016

Weekendul trecut am dat o fugă până la mare din motive gastronimice. Şi dacă tot eram în zonă, am oprit puţin să mai văd care e situaţia staţiunilor din sud, că prin Mamaia am ajuns de câteva ori în ultimii 5 ani şi acolo oricum economia duduie.

Vama Veche: N-am mai fost prin Vamă din 2011, pur şi simplu am avut lucruri mai bune de făcut. În 5 ani schimbarea e uriaşă. Vama a devenit exact ce se temeau hipsterii acum 5-10 ani. Adică un hibrid între hoteluri drăguţe şi terase bubuitoare. În locul chestiilor acoperite de stuf au răsărit tot felul de restaurante cu etaj, meniuri simandicoase şi cazări cu piscină. O mare bilă albă pentru Sandalandala, care nu-mi sugera nimic bun din pozele pe care le-am văzut pe net de-a lungul timpului. De fapt e un loc extrem de drăguţ, o variantă foarte bună în care poţi să-ţi pui cortul liniştit.

Mangalia: portul încă e o atracţie, faleza părea îngrijită, însă prin oraş sunt ceva lucrări care nu se vor termina prea curând. Încă se mai organizează Festivalul Callatis, dar nu mai durează 10 zile ca pe vremuri, s-a tot redus până au ajuns la 3 zile.

Neptun – Olimp – Jupiter – Cap Aurora – Venus: De fapt aici îmi doream cel mai mult să ajung. N-am mai trecut pe acolo tot de vreo 5 ani, însă lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Toate staţiunile sunt o combinaţie de hoteluri decente şi ruine, de mizerie şi lux, de speranţă şi dezamăgire. La 2 paşi de hotelurile de 5 stele din Venus e un centru comercial părăsit. Între Neptun şi Jupiter era pe vremuri un centru de bowling şi biliard, acum zona e abandonată total, la Prichindel pare să fi rămas un punct de interes pe timp de vară, însă maşinăriile alea din parcul de distracţie sunt mai bătrâne decât mine.

Pe de altă parte, autorităţile au mai schimbat una-alta, au încercat să modernizeze. Steagurile de la Neptun arată mai bine, s-a făcut un canal de legătură între cele două lacuri, plaja era curată, trotuarele erau reparate. Practic, dezastrul în care se află staţiunile din sud nu ţine de domeniul public, ci de cel privat. Investitorii nu bagă bani acolo pentru că nu vin turişti, iar turiştii nu merg acolo pentru că nu sunt investiţii.

Mi-a plăcut de cetăţeanul ăsta care cerea 300 de euro pe metrul pătrat pentru nimic. O baracă ceva mai mare. Dai 520.000 de euro, mai bagi câteva zeci de mii în amenajări, apoi aştepţi să recuperezi investiţia. Şi tot aştepţi.

De fapt, asta e o problemă generală în România, o grămadă de oameni stau cu banii blocaţi în clădiri şi terenuri căzute. Ei nu investesc pentru că nu vor sau nu au bani, în schimb cer sume obscene, vorba aia, „la preţul pieţei”. Investitorii nu vin pentru că preferă să bage banii în Mamaia şi Vama Veche şi cercul vicios continuă. Aşa stau şi clădirile istorice din centrul Bucureştiului, multe din ele aşteptând să fie cumpărate de cineva care are bani să le renoveze.

Şi chiar dacă s-ar renova hotelurile şi spaţiile comerciale, mai rămâne problema activităţilor de divertisment. Care lipsesc cu desăvârşire. Teatrul de vară din Neptun arată ca în imaginile de mai jos. Pe vremuri, adică acum vreo 20 de ani, aici cântau seară de seară trupe în vogă (Iris, Compact, Direcţia 5, Holograf) + şuşele alea cu Ţociu şi Palade, Stela şi Arşinel + Divertis sau Vacanţa Mare. Ok, acum n-ar mai merge ăştia, dar ar putea cânta fără probleme Antonia, Velea, 3SE + seri de stand-up şi aşa mai departe. Terenul de mini golf din Olimp nu mai există, terenurile de tenis au cam dispărut e peste tot, la fel şi circuitele de karting.

Soluţia cred că ar trebui să vină tot de la autorităţi, care ar trebui să-i ia la rost pe patronii fiecărei clădiri abandonate. Sigur, proprietatea privată e importantă, dar ai la dispoziţie 6 luni să faci ceva aici, altfel vinzi şi te cari, vine altul să facă. Nu găseşti pe nimeni în 6 luni? Nasol, aducem un evaluator şi îţi dă Primăria jumate din suma evaluată.

Sunt convins că potenţial există, mai ales că românii care acum merg în Bulgaria, Grecia sau Turcia au copilărit prin staţiunile astea. Nostalgia e un factor important, la care se adaugă şi proximitatea. Am făcut 2 ore şi 15 minute până la Eforie, fără să trec de 135 de km/h. Păi n-are sens să comparăm cu cele 16 ore până în Lefkada. Dacă ar exista nişte staţiuni decente, ar mai rămâne de rezolvat doar problema serviciilor, dar chiar şi acolo lucrurile se schimbă uşor-uşor în bine.