art-attachment-background-boat-40906

Prin septembrie, Profit.ro a împlinit 1 an. Când am văzut ştirea parcă nu-mi venea să cred, publicaţia asta a reuşit să se impună într-un timp atât de scurt, încât publicul a şi uitat care era sursa de informaţie înainte.

La fel se va întâmpla şi cu News.ro, agenţia de presă care creşte din cenuşa unui Mediafax ce arde mocnit. Succesul pe care (deja!) îl au cele două proiecte e dovada clară că nu publicul vrea Şoc şi groază, însă acceptă ceea ce i se serveşte, din lipsă de alternativă.

Tabloidizarea informaţiei este strict vina jurnaliştilor şi a managerilor de presă, iar rezultatul este că ne tâmpim puţin câte puţin, headline cu headline. Când presa “bună” scoate capul în lume acum, o face cu zgomot, aproape în aplauzele publicului.

Argumentele pentru starea deplorabilă a jurnalismului din România sunt mereu aceleaşi: 1. asta vrea publicul şi 2. nu mai sunt jurnalitşii de altădată.

Dacă cu primul am lămurit-o, cred că nici al doilea nu stă în picioare, tocmai pentru că oamenii ăştia există. Profit.ro nu putea să construiască o publicaţie cu zeci de articole bune şi utile dacă n-avea cu cine. Deci jurnalişti sunt. Mai rămâne să-i găsească cineva şi să-i pună la treabă.