sonoro_main

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfăşoară anul ăsta între 28 octombrie şi 14 noiembrie, în 4 oraşe din România: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Bistriţa. Eu merg la SoNoRo din 2009, adică de la a 4-a ediţie. Festivalul a crescut frumos de la an la an şi a dus muzica de cameră în spaţii mai mult sau mai puţin neconvenţionale. În tot timpul ăsta am adunat o mulţime de amintiri mişto. 

M-am bucurat să văd că anul ăsta au mai multe concerte cu intrare liberă şi au introdus mai multe spaţii. Poţi asculta muzică clasică în cadrul SoNoRo atât la Ateneu, cât şi la sala de lectură a Facultăţii de Litere, la catedrala Sf. Iosif sau la Cărtureşti Carusel.

Biletele pornesc de la 20 de lei şi pot ajunge până la 150 de lei.

O altă noutate în acest an e seria de concerte aMUSEbouche, care se întinde pe tot parcursul zilei de duminică. Practic, e un maraton de concerte ce începe la 11:00 şi se termină târziu în noapte, după ora 22:00. Vor fi 5 concerte prin diverse locuri interesante din Bucureşti.

Conceptul, numit aMUSEbouche, este inspirat din celebra carte a scriitorului britanic Tom Hodkinson “Ghidul leneșului” și oferă publicului un traseu bine dozat în care experiența muzicală este completată de specificul fiecărui loc, inedit ca spațiu de concert, a momentului zilei și a elementelor destinate să satisfacă și alte simțuri. Parcursul va începe la ora 11:00 dimineața, la POINT, și va fi completat de un brunch, urmat de o cafea relaxată la Casa Memorială Ion Mincu, de la ora 14.00. Ceaiul va fi servit la ora 16.00, la Fundația Löwendal și va fi urmat de un pahar de vin, la Galeria Galateca, de la ora 19:00. Seara se va încheia în Sala de Lectură a Facultății de Litere, unde, la ora 22:00, va avea loc ultimul concert al zilei, ce va lasa încă timp pentru un schimb de impresii asupra zilei și filosofiei de viață hodkinsoniene.

Mi-aş dori tare mult să ajung luni la concertul de la catedrala Sf. Iosif, dar nu sunt sigur că-mi permite programul. Vă recomand să mergeţi, pentru mine e concertul care vesteşte venirea iernii 🙂 

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu