Vineri am fost la Veranda să vând vin fiert pentru o cauză nobilă. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, o să revin în zilele următoare cu alt articol.

Cât am stat acolo s-au perindat tot felul de oameni veniţi la cumpărături. Aveam un stand în mijlocul Carrefour-ului şi vindeam vin cu 1,5 lei paharul. Pe masă erau nişte platouri cu kaizer, slănină, jumări şi şorici. Lumea în general era interesată de vin, dar unii mai luau şi o jumară. Unii refuzau politicos, spunând că momentan nu pot să guste, că e post. Ce m-a uimit au fost câteva cazuri în care oamenii au luat vin deşi erau cu maşina (mă rog, pahare mici, să zicem că au gustat), dar n-au pus gura pe carne.

Adică li s-au părut mai importante legile bisericeşti decât alea omeneşti, care mai pot fi încălcate. Am stat puţin să mă gândesc la treaba asta şi mi-am dat seama care motivul: oamenii ăia pleacă de la premisa că cineva acolo sus VEDE, în timp ce şansele să te oprească poliţia sunt mult mai mici. Prin urmare, soluţia ar fi să punem camere peste tot şi să ştie că-i veghează “Big Brother”.

Sau să eliminăm “învoiala” din mentalul colectiv. Vorba aia, dacă bei 100 de mililitri de vin fiert te descurci tu, zici că a fost o bomboană cu lichior, dai o şpagă, te înţelegi cumva cu omul ăla. Dar dacă mănânci “de dulce” şi ţi se impută la Judecata de Apoi? Nu ştii sigur că există aşa ceva, dar de ce să rişti?

Şi înainte să săriţi şi să spuneţi că suntem o naţie de oameni cu frica lui Dumnezeu, vă asigur că am putea fi şi o naţiune cu frica de lege. Dacă s-ar aplica mai des şi mai corect. Pentru asta e nevoie de 3-4-5 ani în care să se taxeze orice derapaj, să nu mai existe noţiunea de “avertisment” sau îngăduinţă.