Pe 15 şi 16 iunie are loc la Grand Cinema and More o nouă ediţie a ICEEfest. Anul trecut a fost o experienţă super interesantă, genul de conferinţă de la care pleci cu o mulţime de idei. Am scris câteva idei din fiecare zi de conferinţă, le găsiţi aici: ziua 1, ziua 2. Din motive de FITS voi rata prezenţa din acest an, însă pun la bătaie aici un badge de acces pentru ambele zile. Intraţi, comentaţi şi poate câştigaţi. Rugămintea mea este să participaţi doar dacă ştiţi sigur că veţi ajunge şi puteţi sta mai mult de 2-3 ore în fiecare zi, e una dintre oportunităţile care merită fructificate din plin, iar biletele mai sunt puţine şi au un preţ pe măsură.

Găsiţi aici agenda completă. Dintre companiile care vor fi prezente: Google, Facebook, Lego, NYT, Yahoo, Shazam, Viber, Tripadvisor, BBH Live. Sunt mai multe scene, mai multe micro-evenimente ce se desfăşoară în paralel, e o concentraţie maximă de oameni din digital-advertising-marketing.