Veşnica discuţie despre zborurile low-cost

Săptămâna trecută Vlad Petreanu a avut parte de nişte peripeţii pe ruta Berlin – Bucureşti, moment în care a reînceput discuţia legată de ce e şi ce nu e un zbor low-cost. Opinia generală era că asta-i viaţa, dacă alegi să mergi cu low-costul trebuie să te aştepţi la asta. Ceea ce nu prea e corect.

De fapt, zborul low-cost nu e vreo loterie din care doar cei fericiţi ajung la timp, sau cel puţin nu ar trebui să fie. Nu dai mai puţini bani ca să ajungi acolo la un moment dat, ci pentru că se taie o serie de servicii. Începând cu bagajul de cală, gustarea (sau masa/mesele) şi băuturile din avion, posibilitatea de a alege locul şi tot aşa. Unele companii te obligă să faci checkin online cu mult timp înainte şi îţi cer bani mulţi dacă vrei să-l faci în aeroport (I’m looking at you, WizzAir) etc.

Nu e nimic anormal la asta, un ghişeu de checkin în aeroport este plătit cu ora de companie, spaţiul de cală aduce şi el cost suplimentar, la fel şi mâncarea. Orele imposibile de decolare şi aterizare sunt tot o economie făcută de companie ca să reducă costurile. Practic, singurul „moft” pe care te pun să-l plăteşti fără să existe implicaţii în costurile companiei aeriene ţine de alegerea locurilor. Dar nu prea ştiu multă lume care să plătească pentru aşa ceva. Deşi unele companii aeriene se pare că fac „eforturi” ca să se întâmple asta. Revenim şi la asta imediat. Mă rog, sunt şi companii care ar vrea să scoată de tot locurile pe scaune.

N-am zburat de prea multe ori cu low-cost, de fiecare dată a fost o întâmplare mai mult decât o alegere. Fie că era singurul zbor direct pe ruta respectivă, fie că aşa era pachetul de city-break. Însă de fiecare dată am ajuns aproximativ la timp, fie că a fost RyanAir, BlueAir sau Niki. Statistic vorbind, cei de la RyanAir susţin că 88% din zborurile lor ajung la timp, cu câteva procente peste KLM şi Lufthansa. Având însă 600.000 de zboruri anual, acele 12 procente înseamnă vreo 70.000 de zboruri întârziate, ceea ce e destul de mult, dar trebuie să fie un risc asumat. Dacă vă pasionează subiectul, găsiţi aici o serie de statistici legate de întârzierile companiilor aeriene din toată lumea. Spoiler: se întârzie mult pe tot globul.

Şi asta pentru că pe primul loc e siguranţa pasagerilor şi a echipajului. Când zborul întârzie ore multe e clar că sunt ceva probleme cu aeronava. Iar dacă majoritatea companiilor de linie acordă suficient timp între două zboruri mai lungi pentru verificare şi o eventuală remediere a problemelor, la low-cost nu-i aşa. Tot programul e înghesuit şi se merge pe ideea că aeronava nu va avea probleme. De fiecare dată când apare o problemă la verificări, timpul înseamnă întârziere pentru pasageri.

Revenind la calitatea serviciilor pe low-cost, zborul ar trebui să fie acelaşi, nu te duce nimeni cu un avion mai vechi doar pentru că ai dat 10 euro pe bilet. Şi apropo de asta, preţurile alea promoţionale nu apar decât rar şi sunt de fapt pe segment. Deci nu zbori chiar cu 10 euro până în Spania şi înapoi. Sunt anumite rute pentru care se investesc sume din bugetul de marketing pentru a acoperi acea reducere, scopul fiind de a scoate concurenţa de pe ruta respectivă. După ce operatorul de linie dispare, cresc şi preţurile low-costului până la 100-200 de euro. Am citit o mulţime de astfel de exemple de-a lungul timpului.

Din punctul meu de vedere, low-costul e un fel de Black-Friday. Unele reduceri sunt simbolice, dacă ai noroc le prinzi pe alea mari de tot, dar în restul timpului renunţi la nişte servicii ca să ai parte de un cost mai mic.

Ce mă deranjează pe mine e că unii oameni nu vor să accepte că e low-cost. Ăia care vin cu 3 paporniţe deşi şi-ar permite un bagaj de cală şi caută să se învoiască cu însoţitoarele de bord, ăia care se zgârcesc la 8 euro pentru loc preferenţial dar se roagă de tine să te muţi ca să stea ei lângă iubi, ăia care se plâng că e scumpă mâncarea în avion. N-ai bani, stai acasă!