Doar o zi obişnuită pe Facebook.

Dragă brand random, astăzi am avut o experiență nasoală cu serviciile tale. Și când zic nasoală, vreau de fapt să spun că nu a fost pe măsura așteptarilor mele. Dacă o iei la bani mărunţi, o să vezi că am exagerat puţin, dar numai eu și cu tine știm asta, cititorii nu.

Eu îţi sunt client de mulţi ani și, chiar dacă am fost mereu mulţumit, nu ţi-am zis asta niciodată, mai ales în public. Chestiile astea nu se fac, că ar fi reclamă gratuită, știi?

Am încercat să rezolv problema, dar nu m-am străduit foarte tare, pentru că așteptam de mult timp să prind o ocazie ca asta. Cât de des reușești să atragi atenţia și să strângi multe likeuri pe profilul tău?

Acum vor urma încă 4 paragrafe în care eu mă plâng de tine și subliniez cât de nașpa ești. Asta nu mă ajută în rezolvarea problemei, dar măcar crește interacţiunea.

Nu în ultimul rând, să știi, dragă brandule, că pe mine nu mă cumperi rezolvându-mi mie problema pentru că m-am plâns public. Trebuie să te schimbi din temelii! Sau cel puţin asta o să zic în comentarii și ne înţelegem noi în privat. Hai că-i știu pe oamenii de la agenţia care se ocupă de pagină, cu ei n-am nimic, sunt mișto.

Comentariu 1: Așa e, și eu am avut probleme cu brandul random. E de rahat.

Comentariul 2: Nici la alt brand nu e mai bine. Ăștia trebuie să dispară.

Comentariul 3: Nu știu, cu mine au fost ok.

Comentariul 4: Băi, comentator 3, ești prost sau vândut? Brandul random e de rahat!

Comentator 3x(număr de shareuri): Nimic n-o să meargă bine în ţara asta!

Administrator pagină: A mai trecut o criză. S-o treci în raport.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu