Turcii îl vor deja plecat pe Lucescu de la naţionala lor, după ce a ratat calificarea la mondial. Asta în condiţiile în care nici măcar nu ăsta era obiectivul, ci Euro 2020. Practic, Lucescu a jucat 3 meciuri, a pierdut cu Ucraina şi Islanda, dar a bătut Croaţia. Cu Ucraina a fost un mega furt, în timp ce Islanda e într-un moment extrem de bun al naţionalei (fără să aibă nume prea mari în afară de Gylfi Sigurdsson).

Ok, dar cum au ajuns turcii în situaţia asta, în condiţiile în care generaţia lor de aur a fost mai bună decât a noastră (locul 3, în 2002)? În primul rând, trebuie luat în calcul că turcii nu s-au calificat decât de 2 ori la mondiale, prima oară în anii ’50, a doua oară în 2002, când au şi reuşit performanţe cu naţionala lui Hakan Şukur, Emre, Hasan Şaş sau Okan Buruk. Nici la Europene nu s-au descurcat mai bine turcii, doar de 4 ori s-au calificat în istoria participărilor. Prin comparaţie, România are 7 calificări la mondiale şi 5 la europene.

Atât generaţia noastră de aur, cât şi a turcilor s-a bazat pe acelaşi mix: câteva vârfuri care jucau la echipe de club mari (AC Milan, Brugge, PSV, Bayer, Balencia, Brescia, Genoa, respectiv Inter, AC Milan, Aston Villa, Bayer Leverkusen, Real Sociedad), plus echipe puternice în campionatul intern (Dinamo, Steaua, Rapid, respectiv Galatasaray, Fenerbahce, Beşiktaş). 

Însă în ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Au început să se bată la campionat echipe noi (la fel ca în România), au câştigat campionatul echipe care altădată nu contau, gen Bursaspor (la fel ca în România), iar echipele mari au avut rezultate tot mai slabe. Totul a coincis cu transferul multor străini în lotul cluburilor bogate şi cu tradiţie. Rând pe rând au jucat în Turcia nume precum Drogba, Snejder, Kuyt, Roberto Soldado, Pepe, Felipe Melo, Gomis şi mulţi alţii. Unii aflaţi spre finalul carierei, alţii ieşiţi din formă şi de pe listele cluburilor mari. Cumva, Turcia a devenit o destinaţie periferică pentru cei care voiau bani mai mulţi şi statut de vedetă. 

Acest aflux de vedete în campionatul Turciei nu e neapărat o noutate, Hagi şi Gică Popescu erau foarte cunoscuţi în fotbalul european când au ajuns la Galatasaray, însă chestia asta a crescut tot mai mult în ultimii ani.

În timpul ăsta, turcii au doar câţiva jucători mai răsăriţi, care prind greu minute la Barcelona, Roma, Villareal sau Dortmund. Iar echipele de club cu tradiţie aproape că nu mai contează prin cupele europene. Vă sună cunoscut? Diferenţa e doar de bani, însă abordarea şi rezultatele sunt aceleaşi. Bani mulţi daţi pe străini, neglijarea fotbaliştilor din campionatul intern, fapt ce a rezultat în transferuri mai puţine în vest şi necalificări.