Aşa cum a promis acum 2 luni jumate prin vocea lui Gabi Firea, Primăria a început să lucreze la gardurile de protecţie pentru linia tramvaiului 21. Ocazie cu care aflăm şi ce înseamnă „în curând” pentru primărie. 

Primele garduri sunt deja montate în apropiere de intersecţia cu Doamna Ghica şi arată ca în poza de mai sus. S-a lucrat intens şi pe Moşilor, unde s-au demontat vechile bumpere de cauciuc şi probabil că urmează să fie montat acest tip de gard. 

Din păcate, în zona Doamna Ghica ar fi nevoie de un pasaj, pentru că zilnic se formează cozi kilometrice din cauza traficului venit din Pipera. Mai nasol e că intersecţia e înconjurată de blocuri, deci e destul de complicat să faci un pasaj acolo. 

Cât despre Calea Moşilor, gardul nu poate rezolva mare lucru dacă nu se curăţă bulevardul de maşinile parcate pe banda 1. 

În cât timp credeţi că vom vedea poze cu şmecheri care o iau pe acel „tunel” rapid? Vorba aia, au fost deştepţi care au luat-o pe linia lui 41, care e creată după modelul liniilor de tren, aici e floare la ureche să fentezi traficul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu