Ce vorbiţi voi de Justiţie, legi, dezbateri în Parlament şi statul de drept? Uitaţi-vă la fotografia asta ca să vedeţi România reală. 4 din 6 maşini sunt parcate cu spatele la perete, miercurea la ora 21:00, într-un centru comercial unde supermarketul e principala atracţie. Adică sunt şanse mai mari de 50% ca oamenii ăia să fi venit la cumpărături alimentare, cu cărucior şi tot tacâmul.
Pe unul l-am prins eu când mă pregăteam să plec. Luase un frigider mic şi a blocat accesul, a tras maşina şi s-a apucat să-l încarce pe mijlocul drumului. Vorba aia, e seară, nu e trafic aşa mare, să mă ocolească!
Serios vorbind, cum poţi să te aştepţi ca oamenii ăştia să priceapă chestii complicate, dacă pe ei nu-i duce capul să parcheze o maşină în aşa fel încât să aibă acces uşor la portbagaj?
Cred că ar trebui să se plimbe cineva prin parcările astea şi să-i ia la întrebări pe ăştia. „Domnule, v-am văzut mai intelectual, ce spuneţi despre evoluţia ROBOR?”, „Care e părerea dumneavoastră despre ceea ce trebuia să facă Regele Mihai în 1948?”, „Cât de implicat e Soroş în protestele din România?”.
Ar răspunde pe larg, la toate.
15 comentarii. Leave new
Intrebarea este: din cele doua (daca nu trei) masini parcate cu spatele si aflate langa stalpi ar fi putut iesi soferii pe usa lor daca ar fi parcat „normal”? Pentru ca, daca ma uit cam unde vine usa din fata de la Clio alb (parcat „corect”) raspunsul ar fi: „Nu”
E spaţiu suficient, crede-mă. Merg de 3-4 ori pe săptămână la Veranda, am parcat în toate poziţiile.
pai de ce in toate pozitiile? ca sa blochezi traficul?!
Multi parcheaza asa din 2 motive:
1. iesi mai usor si fara surprize, deci sanse mai mici sa te pupi cu careva. Daca esti mai neatent, cand iesi cu dosul se poate sifona mai des masina 😀
2 multi pun cumparaturile pe scaune, daca sunt singuri in masina. Si eu fac asta, pentru ca si la bloc am o parcare similara (zid/gard viu in dos), asa ca pun plasele pe scaun, ca mi-e mai usor.
Azi de pilda am pus in portbagaj si mi-am blestemat zilele, ca a trebuit sa opresc, sa scot bagajele, sa le las langa masina vecinului si apoi sa mut dojomobilul cu dosul in tufisuri 😀
Tot la Veranda, socrul meu parcheaza doar cu spatele pentru ca asa vrea el. Nu conteaza ca nu poate pune cumparaturile in portbagaj, el vrea sa parcheze cu spatele ca sa iasa mai usor. Are el planul lui.. :))
In articolul asta ai facut exact ca psd-ul, adica doar tu detii adevarul absolut. Astfel, dupa logica ta, cred ca tu nu ar trebui sa fi intrebat de chestii mai complicate. E mult mai usor sa parchezi cu spatele si sa iesi din parcare cu fata, in plus poti evita usoare accidente. Nu inteleg de ce ai nevoie de carucior pana la portbagaj, esti chiar asa neajutorat? Dupa ce ai facut cumparaturile, ti le asezi frumos in 2-3 sacose si te asigur ca din fata masinii pana in spatele ei, ai maxim 3-4 pasi pe care trebuie sa ii faci in plus cu cate o sacosa.
Şi dacă tu eşti cu spatele la perete, cum ai loc acolo, între perete şi maşină? 🙂
Da, e mai bine să te înghesui, să-ţi fie greu, să cari cu spatele, totul pentru a ieşi mai uşor din parcare. Nu ştiam că e fizică cuantică ieşirea dintr-o parcare cu spatele.
1.Nu e fizica cuantica mon cher. Statistic, cele mai multe accidente usoare, din parcari, se produc la datul cu spatele. Ei chiar stiu sa evite riscurile, spre deosebire de romanul care se descurca.
2. In perioada Craciunului creste nr. accidentelor usoare cu aprox 30%. Lumea e grabita, neatenta, stressata. E o idee buna sa incerci sa previi.
3. Ai ceva de pus in spate? Ok. Dai 50 cm mai in fata si gata. Aaa! Nu reuseste pilotul roman sa isi depaseasca recordul la parasirea parcarii cu 0.1 milisecunde? Foarte bine. E timpul sa o luati mai incetuc in trafic, ca moare cam un autobuz de romani pe saptamana in accidente rutiere.
4. Da. Stii sa dai cu spatele la iesirea din parcare. Am inteles. Sa stii ca mai sunt si altii, nu e fizica cuantica.
Locurile de parcare din Veranda, de unde-i si poza, banuiesc, sunt al naibii de mici, iar daca nimeresti langa un stalp, sau langa vreunul care a parcat aiurea, prea in stanga sau prea in dreapta, deci nu perfect centrat, iti urez mult noroc.
Eu parchez, de obicei, cu spatele, dar las un pic de spatiu in spate, pentru deschiderea portbagajului si de obicei nu am surprize, deci nu inteleg ce atata trambalare…
Mai poti sa parchezi cu spatele, apoi tragi masina un pic mai in fata si ai loc, asa nu deranjezi, sau deranjezi putin, dar trebuie sa mai si vrei…
Si daca nu ai bagaje, fridigere, sacose? Daca te duci la o cafea? Hai sa nu mai fim rai si sa criticam fara sa stim care e situatia 🙂
Parchezi mai usor cu spatele. E mai usor sa manevrezi masina si la intrare si la iesire. Si nu cred ca moare nimeni daca lasa caruciorul inapoi de unde l-a luat si merge la masina cu 2 plase in maini. Eu parchez cu fata daca vreau sa scot caruciorul piticotului. Daca nu, cu spatele tot timpul. Bagajele pot fi puse si in masina, nu doar in portbagaj.
Sa mai zic ca in mod normal, TOATA lumea ar trebui sa parcheze cu spatele ca in caz de incendiu sau o chestie mai serioasa si trebuie evacuata incinta, sa se poata iesi usor?
La munca imi iau avertisment daca parchez cu fata.
aa… si alta chestie… ca tot vorbim aici de noi ca natie care se vrea sofisticata dar dam exemple din astea. Intr-o tara asa zisa normala, un frigider ti-l comanzi acasa, nu il iei tu in portbagaj de frica curierului sau a magazinului ca nu o sa aiba grija de el la transport.
Da, în caz de incendiu ieşi repede cu maşina. Corect!
E mai usor sa iesi cu fata din parcare decat cu spatele in conditiile astea de trafic. Nu risti sa incurci pe cineva sau sa provoci vreun incident ca “nu l-am vazut pe X”
Ca de deschis portbagajul poti….