În urmă cu câţiva ani, când încă aveam avântul ăla de început, pierdeam timpul cu o grămadă de întâlniri care nu numai că nu ajungeau să se concretizeze, dar care erau sortite eşecului din start. Nu conta decât ca interlocutorul meu să respire, iar asta îl valida automat ca potenţial colaborator sau client.

Eroarea asta m-a costat extrem de mult timp la început şi m-a pus de câteva ori şi în nişte situaţii dubioase, aşa că am învăţat să studiez puţin problema înainte să stabilesc un meeting. 

Dacă pe vremuri deschideam calendarul imediat ce auzeam “am un prieten care are nevoie de un site” sau “ştiu pe cineva care vrea promovare online”, acum sunt foarte aproape să întreb şi numărul de la pantof al individului. 

În felul ăsta mă asigur că:

  • nu ajung să stau la masă cu vreun ţepar. De multe ori te recomandă cineva cu bună credinţă sau te sună direct un specimen de genul ăsta şi fix când ai ajuns îţi dai seama că e ceva ciudat, apoi te iei cu mâinile de cap când pleci de la întâlnire şi faci research.
  • nu mă întâlnesc cu vreun interlop. Da, s-a întâmplat şi asta. Un vecin care ştia pe cineva care avea un şef and so on. “Hai, boss, mă ajuţi, că pari mare calculatorist”.
  • nu pierd vremea cu personaje cu o moralitate îndoielnică. Am dat la un moment dat de un tip care mi-a mărturisit cu nonşalanţă că are de gând să copieze un site din afară, să folosească baza de date a actualului angajator şi aşa să-şi pornească el un business.
  • nu ajung să mă întâlnesc cu cineva cu care am mai încercat să colaborez în trecut. Mi s-a întâmplat să-mi pice fisa abia când am intrat în locul de întâlnire şi am dat nas în nas cu viitorii-foşti clienţi. Cu care mai încercaserăm să lucrăm cu vreun an înainte, şi la care ne-a recomandat o amică “ştiu pe cineva cu care aţi lucra foarte mişto”.

Deci chiar dacă pare că o întâlnire nu strică şi poate deschide oportunităţi interesante, vă asigur că puteţi folosi timpul ăla mult mai bine. Chit că-l petreceţi dormind.