În această pauză “competiţională” am primit pe adresa redacţiei un voucher şi o invitaţie de a mă înscrie pe Doclandia.ro, o platformă online menită să te pună în legătură cu un medic pentru orice întrebare legată de sănătatea ta. Iniţial am ingnorat cu graţie plicul pentru că nu cred deloc în consultaţiile pe net sau telefon.
Tata lucrează în domeniu şi cred că şi-a petrecut cel puţin o şaisprezecime din viaţă vorbind la telefon cu oameni care îi cereau un sfat medical. Şi sfatul era mereu acelaşi: mergi la farmacie pentru un tratament rapid, mergi la medic pentru un diagnostic. Consultaţiile la telefon sau pe internet n-ar trebui să existe din punctul lui de vedere. Ca să nu mai spun că pe net afli că ai cancer şi dacă ţi-a căzut un fir de păr din cap.
Şi totuşi e posibil ca fix aici să fie nişa (şi partea bună): să poţi afla online nişte chestii fără să te temi că sunt baliverne scrise de vreun nebun.
Serviciul costă 10 euro pe lună sau 100 de euro pe an şi din câte văd te pune în legătură cu un medic real, ţi se dă şi numele lui, ai şi posibilitatea să-ţi faci un fel de fişă personală cu boli de care ai suferit, medicamente pe care le iei, istoricul din familie, modul de viaţă etc. Probabil că şi în baza lor se dă cu părerea medicul.
Sincer să fiu sunt circumspect. Nu-mi dau seama cât ar putea să mă ajute online un medic. Şi 10 euro pe lună ca să îţi spună cineva “du-te să te vadă un medic” mi se pare cam mult. Probabil că în 10 ani siteuri ca Doclandia vor fi înlocuite de chatboţi, dar până atunci mai e.
Vouă cum vi se pare ideea? Aţi folosi aşa ceva?
3 Comments
Nope. Cand incep sa nu ma simt bine sun direct la medicul de familie. La telefon ii spun ce simptome am iar daca e ceva banal (o raceala) imi spune ce sa iau de la farmacie. Daca i se pare a fi ceva mai grav, imi face o programare si merg sa ma vada. Si nu platesc 10 euro pt asta.
Cred ca se putea alege un nume de domeniu mai familiar, doclandia nu este inteles de toata lumea. Cat despre site, preturile sunt bune dar nu cred ca va prinde la noi. Majoritatea pacientilor sunt oameni batrani, prefera mai bine sa citeasca forumurile sau cer sfaturi pe fb.
Sunt medic inscris pe platforma asta. Cautam si eu ceva feedback de la cei care au utilizat deja serviciile.
Ideea este ca sunt foarte multi oameni care au tot felul de temeri si multa anxietate si care pot cadea prada foarte usor informatiilor online.
Garantat cand scrii “dureri de spate” pe google primesti cateva articole, si la oricare deschizi, la posibile cauze vei afla si “cancer pulmonar”. Anxietatea creste si, pana cand ajunge sa viziteze un medic, e intr-o permanenta teama alternand cu ignoranta (ei, lasa. Nu am nimic!” si peste cateva ore iar e pe net si cauta).
Un medic poate da foarte usor un sfat, o incurajare sau pur si simplu sa lamureasca cateva lucruri care sa il linisteasca pe individ. Eu am schimbat 650 de mesaje cu cei pe care ii am abonati acolo si eu zic ca i-am ajutat foarte tare.
Ideea este ca mie mi se pare cam scump. ar fi foarte ok ceva de genul “pay per click” unde sa platesti 2-3 euro doar cand vrei sa pui o intrebare. Sa achizitionezi pachete de intrebari ,samd. Sper sa apara si aceste posibilitati fiindca momentan, un medic pe Doclandia nu prea are continuitate in fluxul de abonati.