Am trecut recent prin Centrul Vechi şi m-am simţit ca un turist într-o ţară străină. Jumătate dintre restaurante şi baruri erau noi pentru mine, clădiri noi ieşite din renovare şi multe alte îmbunătăţiri. E drept că n-am mai fost de mult pe-acolo ziua, iar noaptea eşti mult mai atent să nu calci pe cineva decât la ce se întâmplă în jurul tău.

Am văzut că s-au mai deschis nişte magazine de haine pe strada Lipscani, ceea ce e o veste foarte bună, e nevoie de câteva branduri să piardă nişte zeci de mii de euro acolo până când oamenii îşi vor forma obiceiul de a face shopping acolo.

KFC şi Subway au deschis restaurante pe Şelari şi Smârdan, ceea ce mă face să cred că vom vedea în curând şi un McDonald’s. E drept că în zonă sunt variante mult mai bune pentru o masă rapidă, precum Gyrosul de pe Şelari sau Dristor Kebab.

Însă cea mai bună veste este legată de deschiderea Hilton Garden Inn, fix lângă BNR, în acea clădire care se renova de câţiva ani. În decembrie a fost deschis acest hotel de 4 stele, însă probabil că n-am mai trecut pe acolo de vreo 3-4 luni, aşa că n-aveam de unde să ştiu. Eram convins că se vor face nişte clădiri de birouri acolo, însă structura aceea metalică care iese din silueta clasică a clădirii nu e decât un supliment de camere de hotel.

Vestea e bună, poate în felul ăsta se vor curăţa mai bine străzile din împrejurimi şi se va dezvolta şi mai mult zona.

Probabil că abia peste vreo 10-15 ani vor fi renovate toate clădirile din Centrul Vechi şi vom scăpa de dărăpănături, dar pentru asta e nevoie ca tot mai multe branduri să investească acolo. Şi mă gândesc la afaceri serioase, nu la baruri şi restaurante, care se închid după 6 luni sau 1 an.

Foto via