in Casual stuff

Uşor-uşor, pasajul de la Universitate se umple iar

Dacă n-aveţi sub 25 de ani, şi nu prea aveţi, că aşa îmi spun mie demograficele de pe Facebook şi Google, vă mai amintiţi cum arăta pasajul de la Universitate în anii 2000. Buticuri dubioase, culoare întunecate, aspect de labirint şi un restaurant McDonald’s fix în mijloc. Ba chiar era şi un Gregory’s în care mergeam prin facultate ca să mâncăm nişte sandvişuri când era prea aglomerat la Mc. Prin 2008 a fost curăţat tot, iar pasajul a intrat într-o etapă de modernizare. Nu mai ştiu cât a durat, dar ţin minte că Oprescu arăta minunea televiziunilor: „Iată, un pasaj prin care pot să treacă oameni!”

La început n-a fost decât un punct de prim ajutor şi un birou de orientare turistică. Apoi a apărut o cofetărie, s-a mai deschis şi o florărie, acum văd că a răsărit şi o farmacie. Cam aşa a evoluat situaţia şi în anii ’90, nu au apărut fast-foodurile peste noapte. Dacă nu suntem atenţi, o să ne trezim înapoi în anii 2000, şi nu doar din punct de vedere al guvernării, ci şi al acestui pasaj.

Sigur, o chestie banală la prima vedere. Dar dacă te gândeşti că cineva a dat şpagă ca să ia autorizaţie de construcţie acolo şi altcineva a avut suficient tupeu încă să ia banii şi să planteze nişte spaţii comerciale într-un loc ce trebuia să fie lipsit de aşa ceva, parcă se schimbă situaţia.

8 comentarii. Leave new

  • Salut! De ce n-ar trebui sa fie spatii comerciale acolo? Intreb serios, chiar nu stiu de ce n-ar trebui sa fie acolo o farmacie si o cafenea.

    Răspunde
    • Pentru că e un spaţiu de tranzit. Şi pentru că un spaţiu aglomerat e mai greu de supravegheat.

    • Spațiu de tranzit nu e și la Unirii sus? Cu tot respectul, nu are niciun sens argumentul tău. E prima oară când aud așa ceva. Dacă poți să detaliezi, aș rămâne recunoscător.

  • Mie imi placea cum era inainte… pe langa faptul ca era Mc la Universitate, era Gregorys, erau niste anticariate chiar misto, florarii si tot felul de alte buticuri… Acum este un gol steril cu o mizerie albastra ce se vrea sa fie sculptura, ceva european si cam atat… In plus de asta, nu mi s-a parut nimic modern la golul ala lipsit de suflet, ce vine fix ca un gol in stomac…

    Răspunde
  • eram sarac si tanar, nu ca acum, cand sunt batran, si mancam frecvent pui shanghai si cartofi prajiti la ceva gen 10 lei, intr-un fast food din spate de la MCD. vremuri

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu