Zilele astea sunt la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Teatru. Mi-am început seria de spectacole cu “Apolodor. Călătoria unui Pinguin”, o producţie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova.

Eram curios să văd un alt “Apolodor”, după ce l-am văzut de vreo 2 ori pe cel al Adei Milea. Nu mă aşteptam la ceva similar, pur şi simplu voiam să văd cum e pus în scenă un astfel de spectacol în Moldova. Aşteptam, probabil, un moment pentru copii mici şi copii mari. N-a fost cazul, spectacolul era unul pentru copii mici şi foarte mici.

Dar chiar şi aşa, publicul ţintă n-a fost foarte impresionat. Un spectacol care mi-ar fi dat un mare zâmbet pe faţă în copilărie (adică acum vreo 25 de ani), dar care nu i-a mişcat pe prichindeii zilelor noastre.

Ceea ce e absolut normal dacă stai să te gândeşti puţin. Câte surse de entertainment aveam noi pe vremea aia, cât de des vedeam actori jucând? Şi cât de des li se întâmplă asta acum celor mici? Practic, desenele lor animate nu prea mai sunt animate, sunt o mulţime de seriale pentru copii mari sau mici, plus că generaţia anilor ’10 s-a născut cu Youtube-ul în mână. Ei văd, practic, în fiecare un “actor” sau, mai bine zis, un performer care le transmite ceva prin video-urile lui. Aşa că nu mai e suficient să vii cu un spectacol corect desprins din 1995. Nu se mai ridică la înălţimea aşteptărilor acestui public, chiar dacă tu îţi faci bine treaba.

Repet, Apolodor-ul din Republica Moldova avea toate ingredientele pentru un spectacol reuşit pentru copiii de acum 25 de ani. Dar vremurile se schimbă şi odată cu ele trebuie să ne adaptăm. Ceea ce e valabil şi pentru adulţi, însă la copii ai zice că e mai simplu. Ceea ce uităm noi e că şi cei mici sunt la fel e expuşi la noua lume în care trăim, aşa că trebuie să le oferim şi lor o experienţă adaptată acestui secol. 

Foto: Sebastian Marcovici