Vorbeam acum câţiva ani cu o prietenă despre alergat şi o asiguram că eu n-o să pot face aşa ceva niciodată. Până la momentul în care m-am apucat de alergat.
La fel şi cu trackingul, eram convins că mă descurc şi fără, că alerg până nu mai pot şi aia e. Cred că mi-am făcut cont pe Strava după primele 5 minute de alergare. Bine, probabil că a contat şi faptul că eram total sufocat şi aveam nevoie de o pauză. Cert e că am înţeles destul de rapid care-i faza cu trackingul şi de ce e atât de important. Alergarea şi sportul în general sunt despre depăşirea limitelor şi nu prea ai cum să faci asta fără să ştii care îţi sunt limitele. Nu, „simt că nu mai pot” nu înseamnă nimic, mai ales dacă ai schimbat ceva în alimentaţie de la o alergare la alta sau nu te-ai odihnit cum trebuie.
Aşa că e super util să ştii că data trecută ai făcut 7 km în 50 de minute, aşa că ar fi bine să-ţi mişti fundul şi să-i faci şi de data asta.
Ăsta e un fel de disclaimer la întrebarea „Cum naiba am ajuns eu la o lansare de ceas de sport?”
Da, am fost la evenimentul Garmin de săptămâna trecută şi am văzut seria fēnix 5 Plus. Am prieteni care folosesc ceasuri Garmin şi sunt super încântaţi de ele, eu momentan nu m-am hotărât la un model. Cert e că am rămas impresionat de ce ştiu să facă modelele astea noi.
Pe lângă GPS-ul care este un feature standard, fenix 5 Plus vine cu stocarea de fişiere audio (până la 500 de melodii), sistem de hărţi topografice şi funcţia de plată contactless Garmin Pay. Plus un sistem de măsurare a pulsului la încheietură numit Pulse Oximeter.
Practic, poţi să renunţi de tot la telefon cât alergi. Muzica e pe ceas, hărţile sunt pe ceas, plăţi poţi face cu ceasul prin acel sistem contactless. Plus toată partea de notificări direct din telefon (dacă decizi, totuşi, să-l iei cu tine) la fel ca la orice smartwatch. Singura problemă e preţul, care porneşte de la 3800 de lei. E un high-end al unui brand bine cotat, nu poate avea preţ de chinezărie. Plus că oamenii care îl cumpără chiar au nevoie de el, nu-l iau doar ca să se laude. Bine, dacă există şi vreo funcţie care trage de tine să te duci la alergat măcar o dată pe săptămână, e posibil să fac un efort şi să-l iau şi eu 😀
Mai multe detalii despre gamă găsiţi aici.
6 comentarii. Leave new
Uhm… Ne vedem diseara?
Deci ne vedem diseară la alergare, da? 😀
Daca ar avea o modalitate mai buna de a filtra notificarile de pe telefon ar fi excelent. Am un fenix 3 HR si imi vin toate notificarile de pe iPhone si nu reusesc sa filtrez doar apelurile si mesajele (nu si Twitter, linkedin, Facebook, etc…)
La 3800 de lei ar trebui si sa alerge in locul meu, iar eu sa slabesc de la alergatul lui 😀
Unde poti face plati cu el in Romania?
Încă nu e disponibil sistemul în România, mai durează o lună sau două.