Unul dintre primele amănunte care mi-au atras atenţia în serialul Maniac (Netflix) este existenţa unui serviciu de publicitate numit Ad Buddy. Maniac are loc într-un viitor apropiat, în care oamenii pot plăti servicii sau produse atât cu bani, cât şi cu vizionarea unor reclame.

Nimic special până aici, doar că acest serviciu, Ad Buddy, nu presupune ecrane pe care să fie difuzate nişte clipuri, ci un fel de comis voiajor care vine la “beneficiarul” reclamei şi îi prezintă chestii în persoană. La fel cum se făceau vânzările acum 50 de ani, door-to-door, cu diferenţa că angajaţii Ad Buddy sunt plătiţi să meargă peste tot după cel care trebuie să le vadă. 

Dubios rău, nu? De ce ţi-ar da cineva un bilet de metrou doar pentru că ai văzut o reclamă? Sau cum să plăteşti o cafea cu vizionarea unor reclame mai târziu? Este SF!

Faza e că se poate, o cafenea japoneză din Rhode Island, SUA, oferă un serviciu similar doar pentru studenţi. Aceştia pot “cumpăra” cafea în schimbul datelor personale precum numele, emailul, numărul de telefon, data naşterii sau interesele profesionale. Datele respective sunt apoi vândute mai departe de cafenea unor mari companii, care pot alege să trimită newslettere, SMS-uri sau chiar să îi trimită pe ospătari pentru a promova în persoană diferite servicii. Exact ca în Maniac. Mai multe detalii aici.

Sigur că e un experiment, însă nu m-ar mira să adopte şi alte companii această abordare. Şi fără îndoială se vor găsi oameni interesaţi să-şi dea datele personale pe o cafea de 5 lei. Chiar, oare un serviciu precum Ad Buddy ar fi GDPR compliant? Şi apropo de asta, mai ştie cineva ceva de GDPR? :)

Dacă vreţi să vedeţi un video în care e explicat primul episod din Maniac, îl găsiţi aici, e interesant. Eu am rămas cu o mulţime de întrebări după ce am văzut episodul.