Acum 2 ani şi ceva, când s-a deschis Veranda Mall, vorbeam cu Andrei Pogonaru, dezvoltatorul proiectului, despre planurile de extindere şi modul în care se va modifica zona din punct de vedere al accesului. A durat 1 an să se facă două refugii de tramvai şi să se dea drumul unor semafoare care să permită intrarea civilizată în mall.
Un alt proiect discutat încă de atunci era legat de un sens giratoriu şi o străduţă care să permită accesul din şoseaua Electronicii. Este vorba de o porţiune de fix 150 de metri, porţiune pe care treceau liniile de cale ferată spre Gara Obor. Momentan acolo sunt gropi şi se parchează maşini, nu prea poţi trece cu o maşină normală. Abia acum câteva săptămâni au început lucrările la acea stradă, după mai bine de 2 ani de când s-a discutat despre asta.
Vorbim de un drum public care ar ajuta extrem de mult, care, odată asfaltat, ar decongestiona traficul, care ar atrage o serie de clienţi din zona Baicului în mall şi la piaţa Obor. Şi cu toate astea timp de 2 ani nu s-a mişcat un deget. Pentru 150 de metri de asfalt.
Ciotul ăla de autostradă e deja asfaltat de câteva luni la intrarea pe Şoseaua Petricani, prin octombrie anunţa Ministrul Transporturilor că îl inaugurează de 1 decembrie. Zilele trecute a fost pe şantier şi a zis că nu-l mai inaugurează, că e leneş constructorul. Pe bune? Nici acum, în al 12-lea ceas? Să mai zic de străzile asfaltate în vară care n-au marcaje nici acum? Sau tot bulevardul Ştefan cel Mare care are marcaje duble, de când s-au instalat gardurile?
Fiecare chestie se mişcă extrem de greu în ţara asta şi nu-mi dau seama care sunt şansele să se schimbe ceva în următorii ani. S-a dezvoltat un aparat birocratic atât de anchilozat încât probabil că ne va lua zeci de ani să ajungem la o stare de normalitate.
2 comentarii. Leave new
Lucrurile durează nu neapărat din cauza „aparatului birocratic”, ci a procedurilor. Pentru lucrări de infrastructură/construcții trebuie alocat un buget, apoi după ce este bugetat, obținute acorduri de mediu, certificate de urbanism, procedurile de licitație propriu-zise durează în caz fericit 3 luni, contestațiile pot dura chiar și un an, în timpul lucrărilor pot apărea surprize neplăcute gen cabluri, rețele de utilități despre care nu se știa, sunt cazuri în care licitația este câștigată de o firmă care nu are efectiv resurse și a licitat pe ideea că l găsește dacă le câștigă (și aici cumva trebuie înțeles faptul că nu poți ține pe ștatul de plată zeci de muncitori pe ideea că la un moment dat s-ar putea să ai o lucrare)…
Sigur, era mai simplu pe vremea lui Ceaușescu, se scula ăla dimineața și zicea pe aici vreau o stradă, în 5 minute venea trustul de construcții și se apuca de treabă. Dacă ne uităm și la Occident, majoritatea investițiilor mari de infrastructură, gen favoritele românilor, autostrăzile, s-au făcut de mult, când lucrurile erau mai simple, și nu se bloca o autostradă într-un cuib de lilieci pe care nu i-a văzut nimeni…
Aș mai adăuga la ce zice (bine) Cristian Banu că în majoritatea cazurilor, după ce o firmă de execuție câștigă o licitație și se semnează contractul, trebuie să susțină financiar lucrarea până se poate deconta ceva. E greu pentru orice firmă să înceapă să execute ceva, chiar și în condițiile în care se dă un avans, pe cheltuiala ei.
Uneori e vorba de aparatul birocratic (orice ține de CFR e crunt, mai ales că nu oricine poate depunde documentații pentru avize), alteori e vorba de incompetență în administrațiile locale – nu se cunoaște legislația sau se fac greșeli la nivel tehnic și lucrurile nu pot avansa. Am văzut lucrări unde o bucată de teren figura atât în proprietatea primăriei cât și a CFR – na, descurc-o pe asta.