Fiind născut şi crescut în Bucureşti, n-am experimentat treaba cu pachetul cu mâncare de la părinţi, însă am mai avut prieteni şi colegi care beneficiau de aşa ceva. 

Pe vremea aia erau două variante de transport din provincie: mecanicul de locomotivă, care pentru o sumă modică găzduia pungile cu şniţele şi borcanele cu ciorbă pe ruta ORICE – Gara de Nord, sau şoferul de microbuz care făcea acelaşi lucru cu punct final în autogările principale din Bucureşti.

Însă am aflat recent că asta e o chestie super depăşită. Nu ştiu dacă e neapărat pentru #săraci, dar e clar pentru cei care au rămas blocaţi în trecut.

Acum există servicii express, promovate pe Facebook, cu tarife fixe şi standarde înalte în calitatea livrării. Numai pe ruta Tulcea – Bucureşti am aflat de vreo 3, unul din ele fiind Totul de-a gata de la Mama. Pentru doar 15 lei, un domn face drumul Tulcea – Bucureşti şi retur într-o dubiţă încăpătoare, în care probabil că transportă zeci de pachete. 

Un alt serviciu transportă zacusca şi cornuleţele cu gem pentru 30 de lei, însă nu m-am prins exact care sunt diferenţele de ofertă. Promit să mă documentez.

La următorul nivel există Pachetul de la mama, care deja e business în toată regula, şi merge pe livrări în Anglia. Aici e business internaţional, aşa că nu s-au rezumat doar la mâncare. Oamenii ăştia transportă şi biciclete, frigidere, chiar şi maşini. Intră deja la firme de curierat, însă poziţionarea e tot pe sentimental, iar costurile sunt mult mai mici decât la DHL.

Revenind la România, sunt curios dacă există genul ăsta de servicii şi pentru alte oraşe, eu am aflat întâmplător de povestea cu Tulcea, dar nu cred că s-a inventat acolo acest “UBER” al sărmăluţelor în foi de viţă.

Şi apropo de UBER, aveam un prieten care trimitea mâncare prin ridesharing, în sensul că făcea comandă în aplicaţie, punea pachetul în maşină, apoi seta destinaţia. Asta până când a fugit un şofer cu câteva porţii de lasagna.