Am urmărit zilele astea tot ce s-a întâmplat în Franţa şi am rămas cu nişte idei pe care vreau să le notez aici, ca să nu se piardă pe Facebook.

  • nu ne putem imagina cât de complexă este această construcţie la nivel de detalii, dacă se estimează că va dura 10-15 ani restaurarea acoperişului şi a turlei prăbuşite. Macron se bate cu pumnul în piept şi zice că vrea s-o refacă în 5 ani, deja s-au donat vreo 700 de milioane de euro, dar e clar că va costa extrem de mulţi bani.
  • oricât de tehnologizaţi suntem, astfel de accidente se întâmplă; sincer să fiu nu mă gândeam că se poate ajunge la o situaţie de genul ăsta, ai crede că tot ce e monument din lemn este tratat cu tot ce se poate în materie de protecţie anti-foc şi că se iau cele mai stricte măsuri, mai ales în cazul unui monument care producea sute de milioane de euro pe an.
  • incendiul m-a făcut să-mi aduc aminte cât de important e să nu amâni lucrurile aiurea; în 2018 am ajuns la Paris, am trecut prin faţa catedralei, dar era noapte, ploua şi până la urmă am decis să nu mai revin în altă zi, m-am gândit că vor fi şi alte ocazii; anul ăsta era pe listă, însă iată că a ars şi n-o voi mai putea vizita pentru următorii 15 ani, sau cine ştie când voi mai ajunge la Paris după restaurare.
  • singurul avantaj tehnologic pe care îl avem faţă de acum 100 de ani e că, probabil, există fotografii din toate unghiurile şi la toate rezoluţiile posibile cu Notre Dame; am înţeles că sunt şi hărţi laser 3D, iar pentru restaurare s-ar mai putea folosi şi replica grafică din jocul Assasin’s Creed (unde există o replică fidelă a catedralei).
  • sunt tare curios ce se va mai întâmpla cu protestele vestelor galbene din Paris; fără să sugerez vreo teorie a conspiraţiei, incendiul ăsta îl scoate dintr-un moment greu pe Macron, francezii fac front comun pentru a trece peste această dramă naţională, iar dacă preşedintele Franţei chiar reuşeşte să facă progrese rapid în privinţa restaurării, s-ar putea să mai puncteze puţin la impresia artistică.
  • de lăudat mărinimia companiilor franceze care au donat sume importante (câte 100, 200 de milioane de euro); absolut tembelă iniţiativa unor companii precum UiPath sau a unor oameni precum Gabriela Firea, care n-au nicio legătură cu Parisul sau cu Franţa, dar care s-au legat de chestia asta strict din raţiuni de PR; şi spun că sunt greşite astfel de iniţiative tocmai pentru că permit crearea unor discuţii de tipul “dar de ce n-au donat pentru ceva din ţara lor?”, deci îţi aduce nişte bile albe, dar în acelaşi timp îţi dă şi nişte bile negre total aiurea.
  • s-a văzut cât de important este Twitter, încă o dată; acolo erau cele mai fresh informaţii, acolo au circulat cel mai rapid imagini; dacă Jack Dorsey şi ai lui n-ar fi muşcat fenta cu “newsfeedul” şi postările necronologice pe care a introdus-o Facebook, acum erau mult mai bine decât sunt azi.