Am crescut în Militari, am parcurs toate etapele dezvoltării acelui cartier până prin 2015. Am fost acolo şi când nu existau semafoare decât în 2-3 intersecţii mari, şi când a fost închisă circulaţia câţiva ani pe Şoseaua Virtuţii pentru lucrările la linia tramvaiului 41, şi când a început boom-ul imobiliar din Chiajna şi alte localităţi din marginea aia de oraş.
Însă niciodată cartierul ăla n-a fost mai greu de parcurs ca acum. Oricât de extinse au fost lucrările, niciodată nu a fost aşa blocat. Efectiv s-a ajuns într-un punct critic. Ieri am avut treabă pe acolo pe la 18:00, am făcut 25 de minute de la Crângaşi până la podul Ciurel. Douăzecişicincideminute. Bară la bară, maşini care se scurgeau ca dintr-o pipetă uriaşă pe un drum de 1,5 kilometri. Asta într-o zi de miercuri, la final de iulie. Cum va fi în septembrie?
În paralel, vorbeam cu cineva care venea dinspre A1 şi care a înfruntat altă bucată uriaşă de trafic. Aceeaşi densitate de maşini, acelaşi ritm sacadat.
Cu tramvaiul 41 oprit, cu podul Grant blocat pe sensul spre Militari, cu lucrările de la podul Ciurel, unde în sfârşit s-a acoperit noul pasaj şi se pot finaliza lucrările la structură, cartierul ăsta a devenit absolut impracticabil. Exceptând noaptea şi weekendurile, e de evitat. Dacă n-aveţi ceva urgent de rezolvat pe acolo, amânaţi până la toamnă. Sau până anul viitor, când poate că se va termina măcar acel pasaj de la Ciurel. Deşi nu-s foarte sigur nici cu ăla, la cum se mişcă lucrurile. Mi se pare că în cea mai optimistă variantă mai durează cel puţin 6 luni.
1 comentariu. Leave new
Așa e Drumul Taberei din anii 2000:
– Lucrările la 41;
– Lucrările la pasajul Lujerului;
– Lucrările la Podul Basarab;
– Metroul.
🙂