Parcă a trecut foarte repede vara asta, nici n-am simţit-o. La începutul lui mai mi se părea că va mai dura o eternitate până la noul sezon, iată că e gata vacanţa.

Liverpool debutează azi contra lui Norwich şi de-acum încolo vor fi o mulţime de weekenduri pline până la Euro 2020.

Sezonul ăsta vine cu o serie de noutăţi, atât din Anglia, cât şi din România.

Noutăţile din Anglia

Cred că una dintre cele mai importante schimbări e legată de perioada de transferuri. Care tocmai s-a încheiat ieri. S-au plâns mai mulţi antrenori că jucătorii lor nu erau cu mintea la meciuri din cauză că mai sperau la transferuri. Astfel că federaţia a decis să se scurteze perioada de transferuri. Nu e chiar închisă orice discuţie pentru că se mai pot vinde jucători din câte ştiu, dar cine ar fi nebun să-şi vândă jucătorii importanţi fără să poată cumpăra până în iarnă?

Altă noutate e legată de VAR. În sfârşit au implementat şi englezii aşa ceva, însă sunt nişte reguli destul de dubioase. Arbitrul o să se poată uita doar de 3 ori la o fază pe viteză normală, apoi de 3 ori la viteză redusă, apoi va mai putea să stea câteva zeci de secunde să analizeze situaţia. În total vreo 90 de secunde dacă nu mă înşel. Ideea ar fi să se întrerupă cât mai puţin meciul, însă nu cred că o să iasă prea bine. 

Pe lângă asta, mai sunt unele modificări la modul în care se acordă henţurile şi la schimbări. Jucătorii trebuie să iasă prin cea mai apropiată zonă, nu mai merge să traverseze terenul în mersul piticului dintr-un colţ în altul. 

Noutăţile din România

Aici principala noutate este legată de transmisia HD a meciurilor. Eurosport difuzează toate meciurile, nu va mai exista niciun parteneriat cu Telekom Sport, la fel ca în anii precedenţi. Bine, probabil că nici nu va mai exista Telekom Sport prea mult timp de-acum încolo, dar asta e altă poveste. Pe lângă meciurile HD, va exista şi o emisiune înainte de partide, Premier League Show, cu Emanuel Terzian, Adi Dobre şi Gabriel Cânu. Nu pot să spun că-mi place vreunul din ei în mod deosebit şi nici nu ştiu cât de mult se pricepe fiecare la Premier League, dar rămâne să aflăm. Bine că avem HD în sfârşit!