Later edit: Înregistrarea este disponibilă aici.

Începem treaba, gata! 🙂

Sezonul 3 din “Primii trei ani” este aici, cu poveşti noi ale unor antreprenori mişto de tot.

Pornim sezonul cu Anca Ungureanu, Communication Director la UniCredit Bank. Ceea ce n-are nicio treabă cu subiectul nostru, numai că în afara programului de corporaţie Anca este şi co-fondatoare a lanţului (deja!) de cafenele Beans&Dots. Pe lângă asta, este şi mama unui băieţel de un an şi ceva, ceea ce schimbă lucrurile şi mai mult.

A ieşit o discuţie extrem de interesantă despre cum implementezi nişte proceduri de corporaţie într-un start-up, cum porneşti la drum cu o organizare temeinică, cât de greu este să fii corporatistă, mamă şi antreprenoare în acelaşi timp (şi în orice ordine vreţi voi).

În plus, Anca are o perspectivă foarte interesantă privind responsabilităţile unui angajator şi modul în care reuşeşti să-ţi creşti echipa.

Diseară, de la ora 22:00 puteţi să ascultaţi emisiunea pe UrbanSunsets.com. Mâine dimineaţă veţi găsi înregistrarea pe StarCast.ro. Apropo, toată arhiva UrbanSunsets.com va fi în curând pe StarCast.ro, la fel cum sunt şi linkuri către toate podcasturile româneşti.

PS: Primele două sezoane sunt integral şi pe Anchor.fm | Spotify | Google Podcasts | Apple Podcasts.