Are Vali un clip scurt în care vorbeşte despre Revolut şi cum n-ar trebui să-ţi ţii ouăle în acelaşi coş. Nu ştiu exact care e povestea cu conturile alea suspendate, dar ce ştiu e că toate fintech-urile folosesc preponderent AI pentru automatizarea cât mai multor procese. Şi tehnologia cu roboţi nu e momentan suficient de avansată încât să nu dea rateuri. Aşa că interpretează de multe ori ca suspecte chestii care ar fi judecate diferit de oameni. Acele false positives, cum s-ar spune. E normal, şi lucrurile se vor regla în timp.
Dincolo de asta, repet două chestii: 1) nu merge să faceţi evaziune cu Revolut sau Monese sau Curve, că nu pentru asta s-au făcut start-up-urile astea; 2) eu folosesc Revolut ca un card alternativ, mi-am făcut şi Monese ca să testez, dar nu-mi mut toată activitatea bancară acolo că n-am de ce. Fintechurile sunt excelente pentru anumite situaţii, de la travel, până la anumite plăţi pe care vrei să le controlezi foarte bine, opţiunea de carduri virtuale pentru plăţi pe siteuri care ţi se par mai puţin securizate, dat cu cardul în locuri dubioase (de exemplu la metrou în afara ţării etc.).
Ce mă uimeşte este că aceiaşi oameni care se plâng acum de Revolut sunt ăia care n-au deloc încredere în bănci, spun că sistemul bancar e format din cămătari cu acte etc. Deci nişte afaceri reglementate care funcţionează de zeci, poate sute de ani, nu sunt de încredere, dar trebuie să ne punem toată baza într-o categorie care există de 5-6 ani? Why?
De fapt, n-ar trebui să ne încredem orbeşte în niciun business. Fie el bancă, fintech sau fond de investiţii. Trebuie să luăm în calcul că toate sistemele astea dau greş uneori. Trebuie să avem un plan de back-up. Nişte bani cash de rezervă, nişte mâncare în congelator, nişte conserve. Fără să ne dăm seama, am început să luăm lucrurile de bune în prea multe domenii. Ne bazăm pe nişte sisteme care sunt mai fragile decât vrem să acceptăm.
2 comentarii. Leave new
Putin off-topic. La Monese ai primit IBAN de Romania ( Libra Bank ) ?
Yes.