Pe 15 mai se fac aproximativ 2 luni de când s-au închis restaurantele, barurile, cluburile, discotecile, ceainăriile şi restul localurilor. Probabil că abia din iunie se vor redeschide treptat, începând cu terasele, şi oricum vor fi nişte reguli stricte.
Însă problemele pentru tot ce înseamnă Horeca abia încep. După 2 luni de stat în casă, oamenii nu vor mai fi dispuşi să dea bani mulţi pentru o masă în oraş. Sau cel puţin nu vor mai face asta foarte des. E cum zice Vali aici, 20 de lei pentru o cafea? 35 de lei un cocktail? 45 de lei un risotto?
S-ar putea să asistăm la o creştere pentru restaurantele de cartier, alea cinstite, la care mănânci bine şi „ieftin”, comparativ cu centrul oraşelor. Vorbim aici de oraşele mari ale ţării, de Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, locuri în care există multe restaurante pentru hipsteri şi fiţoşi. Mă rog, prin Bucureşti nu prea sunt aşa multe astfel de localuri cinstite, dar s-ar putea să apară odată cu criza asta.
Ce vreau să subliniez e că va fi mai puţin loc pentru cârciumi gen Biutiful şi restul teraselor de pe Şoseaua Nordului sau B-dul Decebal, pentru tot felul de alte chestii hipstereşti deschise în ultimii ani. Şi asta pentru că publicitarii deja sunt loviţi destul de rău de criză. A apărut un mic sondaj pe contul de Instagram Au intrat banii şi 3 sferturi din oamenii intervievaţi au suferit modificări contractuale. Cam 60% sunt în şomaj tehnic, au salariul micşorat sau nu mai au deloc job.
Şi ce treabă au publicitarii cu asta? Păi ei erau o parte importantă din clientela asta de localuri cool. Şi nu e singura categorie afectată.
În plus, localurile astea erau frecventate preponderent de tineri, care în mod real nu prea îşi permiteau să mănânce acolo. Însă nici nu aveau repere până acum, că nu făceau cumpărături de la supermarket decât superficial. Situaţia se schimbă când realizezi că dădeai 100 de lei pe o masă în oraş pentru o persoană şi că de banii ăia găteşti o săptămână, 3 mese pe zi.
7 comentarii. Leave new
Foarte mișto sondajul ala. Dacă își pierde cineva 2 ore, schimba statisticile cu 180 de grade.
🙂 Orice sondaj poate fi schimbat. Ideea e că a fost publicat linkul pe un grup de publicitari și pot să confirm și eu unele informații de acolo, că le-am auzit din surse sigure.
Puțin ciudate ideile din articol, în sensul că sună pesimist fără vreun fundament real. Pe scurt, când ai banii, dai 20 de lei pe cafea (dacă ești genul). Când nu-i mai ai, nu-i dai. Tinerii care preferă să spargă banii prin restaurante, cluburi și baruri n-o să caute dintr-odată reduceri în supermarket. Acum poate unii sunt în șomaj tehnic, dar dacă peste încă o lună nu vor mai fi, business as usual. Pare așa, un fel de „tinerii din ziua de azi”, iar scenariile apocaliptice n-o să semene cu realitatea dacă lucrurile se vor apropia ușor de normalitate în următoarele 6 luni.
Cât despre restaurante, unele au mers, altele nu – așa a fost tot timpul, indiferent că a fost vreo criză sau nu. Iar prețurile, cine a fost scandalizat până acum că dă 10 lei pe o bere la restaurant când poate s-o bea acasă cu 3 va fi și în continuare. Cine n-a fost, tot nu va fi. Ca să nu mai zic că pentru mulți banii de Untold de anul ăsta trebuie să se ducă altundeva. Dacă ne uităm în oglindă o să vedem toți că altfel vezi lucrurile la 40 de ani, dar asta nu înseamnă că se schimbă acum tinerii, sau că ar trebui să o facă doar din motivul ăsta.
Banii ăia de Untold nu prea o să mai fie. Sunt puţin ăia care vor avea 6 luni fără să fie afectaţi deloc deloc.
Nu ştiu cum o să văd lucrurile la 40 de ani, dar la 31 le văd echilibrat. Înţeleg şi tânăra generaţie, înţeleg şi perspectiva celor în vârstă.
Total de acord legat de localurile hipsteresti, dar cele de fitze nu vor muri pentru ca acolo te duci sa impresionezi, nu sa mananci neaparat.
Pe cine impresionezi?
Ma gândesc ca majoritatea informațiilor sunt pe bune, dar parca e un pic greșit sa publici „Agenția x a scăzut salariile” când dovada ta e un formular anonim care poate fi completat de oricine.