Am dat o fugă până la munte weekendul ăsta. Când toată lumea era pe plajă, la mare, eu m-am aventurat până la Braşov, pe un drum cât se poate de întortocheat, ca să evit aglomeraţia de pe Valea Prahovei (mi-a ieşit). 

Am descoperit o mulţime de oameni ieşiţi la picnic. Familii care opriseră maşina pe marginea drumului, luaseră o pătură şi se bucurau de natură. Grupuri de prieteni care împărţeau un pachet cu biscuiţi şi nişte sandvişuri. Oameni ieşiţi la plimbare pe străzile din Sinaia, fără niciun alt scop.

Mi-a adus aminte de concediile din anii ’90. Cu diferenţa că atunci, de bine, de rău, mai găseai câte un restaurant deschis. Acum nici alea nu funcţionau, ceea ce m-a dus cu gândul la concediile pe care le făceau părinţii noştri. Cu cortul, fără mari pretenţii, fără 100 de poze “perfecte”. Încropeau un pacheţel pentru drum şi mişcau picioarele alea bucurându-se de natură. Au fost ei mai puţin câştigaţi pentru că s-au relaxat aşa, în loc să meargă pe Coasta Amalfi? Nu cred. 

Constrângerile de care am avut parte până lunea trecută cred că ne-au arătat ce viaţă simplă am putea duce. Eu, unul, am avut una dintre cele mai mişto excursii din ultimii ani, şi tot ce-am făcut a fost să mă plimb de colo-colo până la Braşov şi înapoi.