Weekendul trecut am dat o fugă până la mare. Nu m-am îmbulzit cu lumea la Mamaia sau la Vama Veche, am fost prin zona Olimp – Neptun – Jupiter. E o zonă de care mă leagă multe amintiri din copilărie şi eram curios cum au evoluat lucrurile de la ultima vizită, din 2016.
Pe scurt, lucrurile s-au îmbunătăţit vizibil, dar mai e mult de lucru.
Pe lung, am avut timp să mă plimb pe la Plaja Steaguri din Neptun, prin Jupiter şi am văzut multe lucruri bune. Lacurile Neptun I şi Neptun II arată foarte bine. Pe Neptun I sunt zeci de lebede, pe Neptun II sunt foarte mulţi nuferi. Zona e destul de curată, dar în continuare e prezentă discrepanţa aia între abandonat şi nou.
Sunt şi acum hoteluri părăsite, care probabil aşteaptă să fie cumpărate de cineva serios care să bage bani în ele.
Pe de altă parte, am văzut şi un hotel nou, de 4 stele, care schimbă mult peisajul din Jupiter. E vorba de Hotel Olimpic, unul care nu ieşea cu nimic în evidenţă până acum. Până în 1999 era clasificat la 2 stele, apoi a fost ridicat la 3 stele, iar acum ajunge la 4 stele şi arată ca şi cum ai vrea să stai acolo. La fel de bine arată şi Hotel Poseidon, tot în Jupiter şi dus tot la 4 stele. Şi acolo s-au băgat nişte bani buni. Însă pe lângă ele sunt alte zeci de hoteluri care arată naşpa.
Chiar şi hotelurile renovate la începutul anilor 2000, care atunci arătau bine, acum au devenit uşor ponosite.
Sunt convins că e un business greu, că nu prea găseşti personal, că sunt costuri mari de întreţinere, dar daţi-ne un motiv să mergem acolo şi o s-o facem. Vorba bancului, Iţic, dă-mi o şansă, joacă şi tu un bilet! Aşa şi aici, daţi-ne o şansă să dăm o şansă litoralului românesc.
Altă problemă din 2016: activităţile. Am fost la un moment dat în Jupiter, timp de o săptămână n-am avut ce să fac în afară de plajă.
Acum s-au schimbat puţin lucrurile, cineva a băgat nişte bani în Teatrul de Vară din Jupiter şi au loc spectacole acolo, uneori şi concerte. Gaşca Zurli, Direcţia 5, nişte teatru. Măcar e ceva. N-aştept teatrul Balşoi, dar să fie nişte opţiuni.
Am văzut că s-au demolat gardurile şi de la teatrul de vară din Neptun, poate că se va face şi acolo ceva.
Tot în Jupiter s-a făcut şi un mic aqua park. Galaxy Water Park se cheamă şi e fix la intrarea pe plaja din Jupiter, lângă hotelul Olimpic. Problema e că fix vis-a-vis era o zonă tot cu tobogane, care acum e abandonată. În dreapta vedeţi rămăşiţele comunismului, vopsite şi cârpite de zeci de ori în 30 de ani. În stânga e viitorul. Imaginea de ansamblu nu e tocmai plăcută pentru turişti.
În Neptun sunt şi lucruri care s-au degradat. Complexul Prichindel, de exemplu, locul în care funcţiona un „parc de distracţii” pare a fi o ruină. Acolo ţin minte că mâncam o pizza excelentă când eram mic, cu greu prindeai o masă. Tot de acolo porneau titi-car-urile alea care făceau naveta între staţiuni, acolo găseai taximetriştii şi trăsurile cu vizitii lipsiţi de chef, care încercau să-i jepuiască pe turişti la fel ca gondolierii din Veneţia. Acum nu mai e nimic, nu ştiu exact cum stau lucruile în plin sezon, într-o situaţie normală, dar acum, în pandemie, duminica la prânz, erau cam 100 de oameni în toate staţiunile enumerate (Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora). Ce-i drept, nici nu începuse sezonul oficial, plus că plouase. Dar asta nu-i oprea pe tineri să stea pe plajă în Vamă sau Mamaia.
Clubul de bowling din Neptun e tot închis, deşi acolo s-ar putea face chestii foarte mişto, în acel spaţiu. Unele construcţii au dispărut, le-au lăsat loc unor blocuri ce par să fie închiriate.
Vilele de protocol din nordul Olimpului sunt închiriate de familii bogate, care se ţin astfel departe de semi-sărăcia din rest.
E greu, mai e mult de investit în zona aceea. Probabil că abia peste 10-20 de ani va fi complet schimbată zona, cu condiţia să se găsească investitori interesaţi. Fără 20-30 de investitori, nu cred că vom avea schimbări prea mari acolo.
1 comentariu. Leave new
Nein, nein, nein! Litoralul romanesc nu ma va prinde pe acolo prea curand! Nu am experiente foarte dezagreabile cu el, dar am, in schimb, experiente foarte placute cu litoralul din Occident. 🙂