Mi se pare incredibil ce se întâmplă la Juventus Torino în ultimii ani. Pe de-o parte reuşesc să atragă o mulţime de super jucători liberi de contract. Vorbim de nume mari, care se înţeleg din timp cu Bătrâna Doamnă ca să vină la Torino fără nicio sumă de transfer. De la Fabio Cannavaro în 2009 până la Pogba, Lucio, Kinglsey Coman, Khedira sau chiar actualul antrenor, Pirlo.

În ultimii ani i-au luat pe Emre Can, Aaron Ramsey şi Adrien Rabiot, jucători care erau importanţi la Liverpool, Arsenal şi PSG, şi care au ales cu toate astea să meargă la Juve, unde era plin mijlocul oricum. Emre Can măcar are o scuză, că la momentul respectiv nu era aşa aglomerat la mijloc. În schimb, Ramsey şi Rabiot au venit ştiind ce concurenţă uriaşă este acolo. Şi Can deja a plecat la Dortmund, Ramsey urmează să plece şi el. Rămâne Rabiot, să vedem pentru cât timp.

Mi se pare fascinant cât de mare e puterea de convingere a oamenilor din club. Nu ştiu ce planuri le prezintă, nu ştiu cum îi conving, dar e clar că fac ceva bine şi au o reţetă care merge de mulţi ani.

Pe de altă parte, clubul trăieşte într-o bizară lume paralelă, în care Champions League este singurul obiectiv valid. Conte a luat titluri şi a părăsit echipa după ce n-a reuşit să ia UCL. Allegri la fel, acum şi Sarri. Cum poţi să te desparţi de un antrenor după un singur sezon, doar pentru că a ratat un trofeu continental, mai ales în contextul actual?

Şi cum poţi să atragi talente uriaşe, să iei trofee interne pe bandă rulantă şi să consideri că nu ai suficient succes? Cazul Juventus mi se pare că e o parabolă excelentă la modul în care ne ducem viaţa şi nu suntem niciodată mulţumiţi cu ceea ce avem.