Dacă tot mi-am luat maşină recent, Facebook şi Instagram au început să-mi livreze reclame cu maşini mai des, că poate m-am împiedicat de o geantă cu bani şi vreau să schimb Qashqaiul rapid.

Printre ele, mi-a atras atenţia noul Tucson, care mi se pare că arată foarte bine.

Nu ştiu dacă mi-aş lua prea curând o maşină coreeană, mai ales un Hyundai, dar Tucsonul ăsta nou stă bine de tot pe design. Şi dacă ne gândim cum arăta primul Tucson, cel din 2005! Pe vremea aia încă aveam un televizor Hyundai în casă.

Din lateral mi se pare că seamănă cu Toyota RAV4 hybrid, alt model care mi se pare că a fost redesenat foarte frumos.

Şi la preţuri Tucson stă foarte bine: porneşte dela 20.700 de euro cu TVA şi ajunge la 36.200 de euro în versiunea de top, cu 4WD, 230 de CP, motor de 1.6l benzină şi multe dotări de siguranţă.

5 comentarii. Leave new

  • Ca idee, de ce nu ai lua? Eu am avut 2, Cee’d, care la vremea lui, 2007-2008 a revoluționat piața compactelor prin preț și dotări, și până recent, Sportage. Nu am rămas la Kia deoarece „pasul următor”, Sorento, a fost dus într-o cu totul altă categorie de preț – peste 50.000€ – unde există opțiuni mai bune, dar este peste bugetul meu 🙂
    Dar Sportage/Tucson sunt opțiuni valide de SUV compact, poate nu chiar best-buy, dar foarte interesante ca pachete dotări/calitate/preț.

    Răspunde
    • Pur şi simplu nu-mi inspiră încredere mărcile. Nici Kia, nici Hyundai. Kia parcă e puţin mai sus totuşi. E problemă legată de percepţie, care cred că porneşte de la un design foarte prost pe care îl aveau acum 10-15 ani.

    • Dle hoinaru, ai sa vezi ca in 2022, vor invada piata mumai cu electrice sau hidrogen si asta nu e tot. Ei vor monta statiile rapide de incarcare in toata tara. Vor deveni lideri pe piata la acest capitol.Mai spui ceva?

  • Cel care a scris articolul nu a fost in viata lui un Statele Unite.

    Răspunde
  • Mare pacat cu prejudecatile tale, atat Kia cat si Hyundai au avansat enorm in ultimii ani. Sunt masini corecte. Kia este una dintre cele mai fiabile marci. Plus ca ofera si 7 ani garantie la noi.
    Eu sunt indragostit de Kia X-ceed.
    Hyundai i20 este o masina de intorci capul dupa ea pe strada. Peste Polo, Micra sau Fabia.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu