Citeam articolele lui Vali despre mutatul la ţară pe timp de pandemie şi îmi imaginam cum ar fi fost să fac şi eu asta. Contextul nu-mi permite asta, dar pot să visez frumos la zile de lucru remote, cu o conexiune de net stabilă şi o casă în pădure.

Nu m-aş vedea locuind chiar la ţară, am nişte prieteni care s-au mutat într-un sat de prin Vâlcea şi îi văd ce grea e adaptarea. Asta în condiţiile în care au centrală, condiţii bune şi 2 copii mici pe care îi pot lăsa să se joace în voie într-o curte mare.

Dar la ţară există tot felul de provocări, tot timpul sunt lucruri de făcut, mai ales dacă ai şi animale în curte sau teren mult.

În schimb mi se pare că am găsit soluţia perfectă pe timp de pandemie, tot la nişte prieteni. Amândoi freelanceri, au renunţat la apartamentul închiriat într-o margine de Bucureşti şi au găsit în aceiaşi bani o căbănuţă la Buşteni, cu vedere la munţi şi intrare direct în pădure. Sus de tot, unde şi jeepurile urcă greu, ei şi-au găsit cuibul ăsta din care lucrează remote, cu acces bun la utilităţi, cu net pe care te poţi baza, cu magazine la 15-20 de minute de mers pe jos. 

Am trecut într-un weekend pe la ei şi erau în culmea fericirii. Cu prietenii se văd oricum doar pe skype, cu familia la fel, iar clienţii nu prea te cheamă la întâlniri când eşti freelancer nici în afara pandemiei. Ce sens mai avea să stea în Bucureşti în cazul ăsta?

Mi se pare că unii oameni, în special freelancerii, au luat părţile bune din limitările astea, din toată situaţia asta groaznică. Şi, cu speranţa că vor scăpa sănătoşi ei şi familiile lor, ăsta ar putea fi anul despre care să povestească cum au locuit la munte sau chiar anul în care şi-au schimbat viaţa pentru totdeauna în bine.