Am notat la final niște precizări*

În toate discuțiie despre vaccinarea jurnaliștilor, am încercat să-mi imaginez ce aș face dacă mi-ar propune cineva să mă vaccinez acum, ”pe sub mână”. Să zicem că poveștile alea cu vaccinurile rămase în plus sunt adevărate și vine cineva la tine cu o ofertă de nerefuzat: poți primi chiar mâine vaccinul, cu condiția să nu spui nimănui și nici să nu primești certificat de vaccinare. Deci dispare pericolul pentru tine, însă nu poți demonstra că ești vaccinat, viața ta nu se întoarce complet la nivelul din 2019.

Reversul medaliei este că sari rândul în felul ăsta și iei locul cuiva care e mult mai vulnerabil decât tine.

Ce faci? 

Te minți că oricum se aruncau dozele alea, așa că mai bine le faci tu? 
Te bucuri că ai scăpat cu viață dintr-o încercare destul de grea a omenirii și mergi mai departe?
Sau refuzi?

Eu am ajuns la concluzia că aș refuza acest folos necuvenit. Mi-aș aștepta rândul, în condițiile în care stau destul de izolat în mod normal. Am interacționat live cu cel mult 20 de oameni în ultimele luni, de multe ori cu mască. Am doar vreo 3 persoane cu care mă văd constant fără mască, oameni care nu prea ies din casă.

Mai rezist așa câteva luni? Normal. Sigur, nu e o bucurie, dar nici nu m-aș simți deloc confortabil să iau doza cuiva care poate are mai multă nevoie decât mine. 

Lunile de iarnă mi se pare că trec mai ușor, până în aprilie oricum n-aveam mari planuri în afară de muncă.

*Discuția de mai sus este una pur teoretică, nu mi-a propus nimeni să mă vaccinez, nici n-am auzit că s-ar face astfel de vaccinări pe sub mână.