Am citit recenzia lui Costin la cartea lui Chinezu, Ce ne facem, dom’le, cu infuencerii ăştia?*

Cartea n-am citit-o că nu mi s-a părut că sunt în target. Din ce-am mai prins în comentarii pe Facebook, ar fi pentru oamenii care nu ştiu cu ce se mănâncă deloc social media.

În schimb recenzia mi-a plăcut, mi s-a părut muncită şi m-a făcut curios în legătură cu cartea. Pe care nu promit s-o citesc, însă măcar am o intenţie. Practic, ce n-au reuşit 100 de poze pe Facebook cu coperta cărţii a reuşit o recenzie negativă.

Dar ce voiam eu să subliniez e o opinie pe care o enunţă Cristi China în carte: „(…) Trust me, pe seceta asta, o să îţi fie foarte recunoscători că te-ai gândit la ei.”

Practic, un om care e şi blogger/influencer, are şi agenţie de social media, concluzionează într-o carte că e „secetă”. Când am spus eu chestia asta, uitându-mă la trendul din blogging, au sărit câţiva să mă contrazică. Na, poate că eu nu mă pricep, dar Chinezu n-are cum să nu se priceapă, că îl laudă aproape toată lumea din bula online. Deci e secetă. 

De ce e secetă? Asta e altă discuţie. 

Dincolo de asta, mă întreb cât de relevant va mai fi volumul peste 2-3 ani, după ce trece pandemia cu totul. Va mai fi „secetă”? Vor mai fi influenceri? O să vedem atunci. Oricum, ne-am obişnuit ca orice scriere tipărită despre online să aibă o durată scurtă de viaţă, că lucrurile se schimbă mai repede decât putem noi să scriem.

Discuţiile astea mi-au adus aminte de momentul în care şi-a lansat Horea Bădău „prima carte despre social media din România”. Ce de articole s-au scris atunci!

Am recitit ce-au scris la vremea respectivă Ruxa, Auraş şi… Chinezu.

În încheiere las citatul ăsta al lui Cristi, despre cartea lui Bădău, citat cu care sunt 100% de acord, şi pe care îl simt acum:

De regulă nu citesc astfel de manuale pentru că sunt prea teoretice și nu sunt pe feng shuiul meu mult mai practic. Dar asta nu înseamnă că nu le recunosc, în principiu, utilitatea și că nu înțeleg că pot fi folositoare altora. Doar că pe mine nu mă pasionează să le citesc, este opțiunea mea, pe care mi-o asum și cu ale cărei urmări risc să îmi desfășor activitatea, cum ar veni.

Cine ştie, poate m-oi trezi şi eu să scriu o carte peste vreo 10 ani.

*(apropo, titlul mă duce cu gândul la piesa lui Cătălin Ştefănescu, Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu