Îi povesteam Antoniei despre Robingo şi, inevitabil, am ajuns pe Youtube, ca să vadă şi ea cum s-a lansat Horia Brenciu în televiziune şi care este faza cu „mut mascota în partea dreaptă şi îl blochez pe Gigel pentru următoarea întrebare”.
Din click în click am ajuns la o înregistrare din 1997, pe care am embeduit-o mai jos. Iniţial am zis că ne uităm la câteva faze, până la urmă am văzut 3 sferturi din emisiune, fascinaţi de ce vedeam.
Nu mai zic de chestii la prima mână, precum decorul sau hainele pe care le aveau toţi pe ei, nici de „grafica” existentă şi sistemul cu mai multe televizoare puse unul peste altul. Probabil că erau oricum conectate printr-un sistem super complex, ceva ce acum se poate face dintr-un telefon.
Dar uitaţi-vă cum vorbeau oamenii, ce probe de rebus erau la concursul ăsta!
Şi, nu în ultimul rând, premiile. De parcă nu se vedea destul că eram un popor sărac, daţi la minutul 31 din video ca să vedeţi ce premii oferea Daewoo, sponsorul emisiunii: un aspirator, un ventilator, un dublu radio casetofon cu CD, un termos, un fierbător electric şi un telefon Daewoo. Tipul nu câştigase decât un uscător de păr. Ăsta era în 1997 premiul de ediţie pentru cea mai importantă emisiune concurs de la televiziunea română: un uscător de păr.
Cât să fi fost, 200.000 de lei pe vremea aia? Bine, dacă te gândeşti că un salariu era 50 de dolari (vorba melodiei), uscătorul ăla chiar era o avere. Mai e şi faza că nu prea se găseau pe-atunci. Dar tot sunt nişte premii minuscule.
Erau anii de tristă amintire ai convenţiei CDR, ai mineriadelor, ai conducerii din umbră a lui Ion Iliescu. România nu era nici măcar pe-aproape de ideea unei democraţii.
E bine să ne amintim din când în când de unde am plecat şi cât am evoluat în ultimii 25 de ani.
Foto via
4 comentarii. Leave new
Eram copil atunci, iar mascotei ii spuneam “Zuzu”. Stiu ca pe sistemul acela cu televizoare aparea X sau mascota, drept care ii ziceam “X si Zuzu”.
Cred ca, luat de val, confunzi lucrurile! Mineriada în 1997 ?? Tocmai trecuseră 6 ani ! In 1997 chiar ce a fost arestat Miron Cosma pentru ce făcuse în….1991! Apoi, anii de tristă amintire ai CDR??? Ori erai prea tânăr, ori amintirile iti joaca feste, ori cine stie. Cred ca dacă nu era perioada, din păcate scurta, cu CDR la putere, azi eram ca Ucraina.
Mă gândeam la alea din 99. Tot pe-acolo.
CDR a fost un mega eșec. Cei 20.000 de specialiști? Luminița de la capătul tunelului? Numai gherle.
Ah, că n-a fost PSD la putere și în anii ăia? Sure. Dar ăsta e singurul lucru bun de atunci.
Emil Constantinescu învins de sistem, tot el care a admis că s-a consultat cu Iliescu de multe ori etc. 😉
Eram prapaditi rau…