Eram fan Formula 1 prin anii 2000, când Schumacher se înfrunta cu Mika Hakkinen. Ţin minte nişte curse epice pe circuitele de la Monza şi Hungaroring.
La un moment dat s-a rupt ceva, mi s-a părut că s-au complicat extrem de mult regulile. Ca să ascundă lipsa de carismă a piloţilor care au urmat după retragerea lui Schumi, oamenii care se ocupă de Formula 1 au introdus tot felul de noi limitări. Ştiu că o perioadă n-am mai urmărit (pentru că Ferrari era slabă), apoi când am încercat să reiau se ajunsese la un număr limitat de anvelope, soft, super soft, hard, medium, sistem DRS, tot felul de modificări pentru siguranţa maşinii.
Ştiu că multe dintre ele au avut o logică şi că decalajul între principalii constructori şi restul ar fi fost mult mai mare dacă nu introduceau aceste limitări, dar pentru fanul din anii 2000 chestiile astea au fost foarte naşpa.
Hamilton nu mi-a plăcut în mod special niciodată, aşa că n-am avut vreun motiv să urmăresc cum câştigă el titluri pe bandă rulantă. Până a apărut Max Verstappen şi a început să adune victorii.
Max şi maşinile Red Bull au fost motivul pentru care am reînceput să urmăresc Formula 1. N-am prins începutul de sezon, urmăream doar ştirile privind rezultatul curselor. Asta până spre final când am văzut că Max chiar are şanse la titlu. Suporter de rezultat, cum s-ar spune. Nu sunt neapărat fan Red Bull, eu am rămas fan Ferrari şi chiar sper să-l văd pe Mick Schumacher pilotând un Ferrari într-o bună zi. Dar până atunci mă mulţumesc să ia bătaie Hamilton.
Nu mi-a plăcut când a intrat în circuit pentru că l-a bătut pe Massa în ultimul viraj din ultima cursă, acum a fost învins la fel de Verstappen. Au fost nişte curse palpitante, cu un olandez la fel de arogant şi imprudent cum era Hamilton în 2008, când a luat primul titlu.
M-a amuzat puţin cât de supăraţi erau fanii englezului, uitând cum se comporta favoritul lor acum câţiva ani pe circuit.
Una peste alta mi-a plăcut mult sezonul ăsta de Formula 1, vreau să mă uit şi la Drive to survive pe Netflix, poate o prinde microbul şi pe Antonia. Cu siguranţă voi urmări şi sezonul următor, măcar pe sărite, că deja am programul de weekend super încărcat cu meciurile de Premier League.
1 comentariu. Leave new
Nu as comenta cu răutate la adresa lui MSC, a avut mașina, a avut echipa! Asta are Verstapen acum! Vis a vis de titlul pierdut de Massa în fata lui Hamilton🤔, am avut același regret ca Toyota care îl ținuse în spate pana în ultimile viraje a cedat,, subit”! Probabil dacă era Yarno Trulli nu l ar fi depășit Hamilton! Dar era un fomist care spera sa rămână și în sezonul care urma! Sau sa ne amintim de roata lui Edy Irvine! În rest, nu prea vad potențiali candidați la titlu! Dacă Hamilton va avea un monopost sa se bata, va câștiga și cea de a 8 a cununa! Verstapen pare prea arogant, ceva din aroganta lui Alonso, și dacă Mercedes va dezvolta monopostul, va fi anul asta în spatele lui Rusell sau Hamilton!
Vettel a dominat 4 sezoane cu motor Renault! Verstapen este motorizat de Honda! Mercedes și Ferrari sunt pe liniile lor! Acesta este duelul adevărat! Fără supărare pentru fanii lui Verstapen, dar acesta fără mașina, se va zbate în pluton!