Fiți serioși, ăștia nu sunt plagiatori

Mă uit fascinat la oameni care sunt revoltați de plagiatul premierului Ciucă.

Unii se întreabă de ce a fost nevoie să plagieze, când putea foarte bine să plătească pe cineva să scrie o lucrare originală.

Numai că fix asta e problema: omul n-a plagiat nimic. A plătit pe cineva să-i scrie lucrarea, apoi a dat semnătura, poate a și susținut lucrarea. Așa se practică în domeniu.

Ai un coordonator care te rezolvă, îți dă o temă, găsește un asistent, un masterand, cineva care poate fi însărcinat cu această temă. Și trepădușul respectiv se ocupă, mai bine sau mai rău. De obicei mai rău, după cum a descoperit Emilia Șercan în ultimii ani.

Însă ideea principală aici este că omul n-a plagiat, că n-a scris el. Ca să plagiezi, e nevoie de un mic efort, totuși.

Trebuie să înțelegeți că toată povestea asta cu diplomele este un gamification de stat. Ce pot să mai obțin ca să încasez grade și bani mai mulți? Nu contează dacă bag coduri, important e să-mi iasă treaba.

E clar că doctoratul ăsta e strict pentru funcții și bani. Doar nu credeați că o fi făcut pentru patrie.